Bad medicine

Am auzit pe radio o ştire conform căreia o fetiţă de 11 ani dintr-un centru de plasament din Bârlad, cu handicap fizic şi mental sever, a murit după ce doc… bipezii în halate albe şi stetoscop la gât de la Spitalul Municipal Bârlad i-au refuzat internarea, invocând, ca motiv, faptul că nu trecuseră 24 de ore de la ultima externare. Pentru cei care nu ştiţi despre ce e vorba, în două cuvinte: fetiţa fusese internată anterior şi, după externare, ajunsă înapoi la centrul de plasament, a fost cuprinsă de convulsii severe. Cei de-acolo au dus-o din nou la spital, unde i s-a administrat un calmant şi unde i s-a refuzat internarea, pentru motivul de mai sus. La o oră după ce a fost dată afară din spital, fetiţa a murit.
Cazul ăsta, deşi mediatizat, nu e altceva decât încă unul dintr-un îngrozitor de lung şir de drame ale căror protagonişti au căzut victime unui sistem care, mie unul, mi se pare deja mult dincolo de termenii “criminal” sau “iresponsabil”. Scandalurile care au ca subiect acuzaţii de malpraxis medical, indiferenţă criminală sau, mai nou, suspiciuni de desfăşurare a unor experimente pe copii (vezi cazul Burnei, un soi de uite-o-nu-e, cu acuzaţii formulate apoi atenuate) nu sunt, nici pe departe, ceva nou în România. Dacă am face un bilanţ al tuturor victimelor sistemului medical românesc, că vorbim de infirmitate permanentă sau deces, am ajunge la un număr care frizează fie absurdul, fie demenţa. N-am să fac acest bilanţ acum, pentru că n-am timp, dar vreau să adresez public o întrebare pe care o voi scrie cu majuscule:
CAM CE TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE PENTRU CA NOI SĂ LUĂM ODATĂ ATITUDINE ÎMPOTRIVA ASASINILOR DIN MEDICINA ROMÂNEASCĂ?

Am spus ASASINI şi subliniez asta: sistemul medical românesc produce ASASINI pe bandă rulantă.
Sistemul medical românesc produce UCIGAŞI PSIHOPAŢI, dependenţi de plicul cu şpagă.
Sistemul medical românesc produce personal sanitar lipsit de orice empatie, lipsit de orice urmă de conştiinţă, lipsit de orice urmă de compasiune pentru suferinţele celor pe care ar trebui să-i trateze.
Sistemul medical românesc e INFESTAT de clinici private, unde sănătatea şi viaţa pacienţilor sunt puse în balanţă cu veniturile acestora.
În sistemul medical românesc, dacă ai bani pentru a plăti serviciile clinicilor private, trăieşti – sau te vindeci; dacă nu ai bani pentru o clinică privată, îţi rişti sănătatea sau viaţa în spitalele publice, adevărate cloace mizere, focare de infecţie, populate copios de aşa-zişi medici fără conştiinţă, scârbiţi de pacienţii lor, de asistente rele şi răzbunătoare, cu ochi prădalnici la vânătoare de 10 lei pentru fiecare injecţie precum şi de şobolani şi gândaci. Personal, prefer, de departe, şobolanii şi gândacii – măcar ăştia fac ceea ce i-a programat natura să facă.

Femei care au născut singure, ca în Comuna Primitivă, pentru că medicul şi asistenţii se uitau la meci; pacienţi cărora li s-a administrat în perfuzie o cu totul altă medicaţie decât cea indicată, pentru că pe asistente le-a durut fix în cur; pacienţi cărora li s-a transfuzat sânge cu o altă grupă decât cea pe care o aveau ei, pentru că personalul medical era, probabil, ocupat să-şi numere hârtiile de 5 şi 10 lei din buzunar şi n-au mai aruncat o privire pe eticheta cu grupa de sânge; oameni grav bolnavi, lăsaţi să moară în chinuri pentru că asasinii în halate albe au considerat că nu mai merită să facă vreun efort; oameni care au fost aruncaţi pe stradă din ambulanţele care ar fi trebuit să-i transporte la spital; pacienţi plimbaţi la infinit între spitale, până când şi-au găsit scăparea în infinit; copii morţi din cauza unor ucigaşi care se autodenumesc “medici”; copii schilodiţi pe viaţă de nişte demni urmaşi ai celui numit Mengele; bătrâni mâncaţi de gândaci şi de viermi în spitale… toate astea s-au întâmplat şi se întâmplă în spitalele din România. Întrebarea pe care ar trebui să le-o urlăm în faţă, în timp ce le stâlcim cu cărămida mutrele de nenorociţi, este “DE CE??”
Cum e posibil ca un sistem creat pentru a salva vieţi să ucidă oameni?
Cum e posibil ca oameni cu funcţii de conducere în acest sistem să fure, abject, fără remuşcări, zeci de milioane?
Cum e posibil ca ucigaşi şi cârpaci în halate albe să fie acuzaţi şi judecaţi de malpraxis şi să fie sancţionaţi cu mutări disciplinare sau cu 10% din salariu, după ce au schilodit sau au ucis alţi oameni, semeni de-ai lor?
Ce se întâmplă aici??
Atunci când politicienii (wtf…) vorbesc de sistemul medical românesc, între primele zece cuvinte care le ies pe gurile alea băloase, murdare şi mincinoase se regăseşte, doct, termenul de “subfinanţare” şi nimeni nu realizează câte sute de milioane de euro s-au scurs, în ultimii cinci ani, în buzunarele încăpătoare ale decidenţilor din sistem, în detrimentul bolnavilor care îşi fac programare la RMN… peste opt luni, pentru că, până atunci, nu mai sunt locuri disponibile…

Aţi întâlnit vreodată un medic sărac? În afară, probabil, de rezidenţii care chelălăie pentru că primesc minimum 2948 de lei pe lună în anul I şi minimum 3409 lei pe lună în anii VI-VII (şi vorbim aici de gradaţia 0), în afară de ăştia, ziceam, nici un medic nu se poate plânge că nu-i ajunge salariul ca să trăiască decent. Cât ziceam la rezident anul I, 2948 lei pe lună la gradaţia 0? Păi, hai s-o luăm altfel: ştiţi voi, mă băieţi, în cât timp se ajunge la salariul ăsta într-o firmă privată, dacă n-ai funcţie de conducere sau dacă nu eşti blonda de la Marketing sau Asistenta de Încredere a Domnului Director General? Ştiţi cam cât eşti muncit pentru banii ăştia într-o firmă privată? Vă plângeţi că faceţi gărzi suplimentare neplătite… ştiţi cam câte ore suplimentare neplătite poate contabiliza, la final de an, un angajat al unei firme private? Aha, voi faceţi parte dintr-o categorie specială – aceea a salvatorilor de vieţi omeneşti, mda. Păi atunci, DE CE MOR OAMENI DIN CAUZA VOASTRĂ? Nu, nu răspundeţi cu “din cauza mea n-a murit nimeni”… nu fiţi ipocriţi; faceţi parte dintr-un sistem care ucide şi nu mişcaţi un deget pentru a-l schimba. Dacă nu vă limitaţi la a-l pupa-n cur pe medicul-şef, atunci vă rugaţi la toţi sfinţii să găsiţi un post în altă ţară, preferabil una care nu-şi bate joc de propriii cetăţeni, adică vă duceţi la un sistem gata pus la punct, de ce să faceţi eforturi pentru a-l schimba pe cel din care veniţi, este?
Tăceţi ca nişte laşi ce sunteţi în faţa neregulilor şi abuzurilor din sistemul medical, acoperind fapte ce sunt incriminate grav în Codul Penal, minţind gros, cu cinism şi neruşinare, singurul vostru scop fiind acela de a vă apăra preţioasa piele, uitând de datoria morală pe care o aveţi faţă de semenii voştri. Când terminaţi facultatea, minciuna vi se scurge pe la colţul gurii odată cu jurământul pe care îl depuneţi… un rahat, o formalitate, pentru că vouă nu vă stă capul decât la beţia de la petrecerea de absolvire… bun venit în sistem.

După explozia cazului Burnei, presa – mass-media în general – a fost împânzită cu denunţuri, critici şi devoalări de malpraxis grosolan din partea foştilor colegi ai doctorului Burnei, care s-au întrecut în a împroşca lături oricui stătea să-i asculte. Individul a fost transformat, treptat, într-un soi de doctor Mengele iar dacă-i ascultai pe cei care se revoltau retroactiv, singura întrebare care-ţi trecea prin cap – asta dacă îţi şi foloseai capul – era “mă, da’ cum naiba de atâţia ani la rând, ăştia n-au văzut nimic iar acum sar toţi odată să-l împroaşte pe ăsta cu rahat?” Oase de vită în congelator, cumpărate de la măcelărie, transplantate la copii; materiale folosite la filtrele de aer de la tancuri – acea vitroceramică – transplantate la copii; proceduri medicale a căror descriere te duce cu gândul undeva spre Paleolitic, mai lipseau silexul ascuţit şi ciomagul în flăcări; copii morţi din cauza aplicării unor proceduri greşite; copii schilodiţi, nenorociţi pe viaţă, din cauza aplicării unor proceduri neomologate şi neconforme cu afecţiunea pacientului; un orgoliu de zeu atotputernic şi un comportament isteric şi schizoid… toate astea au fost puse, de către colegi, în cârca lui Burnei. A, plus o acuzaţie cam şubredă de luare de mită, ce s-a încercat a fi demonstrată prin fabuloasa sumă de vreo 5.000 sau 8.000 de euro (nu-mi aduc aminte precis) găsită la domiciliul Monstrului Burnei, într-o carte…
Să ne-nţelegem: nu ştiu dacă Burnei a făcut sau nu ce i se pune în cârcă şi nu ăsta e scopul meu. Scopul meu e altul, şi anume o întrebare pe care o adresez foştilor colegi ai doctorului Burnei: DACĂ AŢI ŞTIUT ATÂŢIA ANI CĂ INDIVIDUL E DEMENT ŞI HABAR N-ARE DE MEDICINĂ, DE CE N-AŢI LUAT ATITUDINE MAI DEMULT, MĂ, NENOROCIŢILOR?
De ce aţi tolerat un malpraxis perpetuu – pentru că asta reiese din ceea ce daţi pe goarnă – şi de ce n-aţi venit, curajos, în public, să dezvăluiţi porcăriile pe care pretindeţi acum că le cunoaşteţi? Ah, da, am uitat un detaliu… doctorul Burnei era şeful comisiei de malpraxis… mda.
Şi vouă vă era frică.
Vă era frică să nu vă certaţi cu şefu’.
Vă era frică să nu vă pierdeţi postul.
Vă era frică să nu vi se închidă robinetul cu şpagă.
Vă era frică să nu stea Burnei la curul vostru chiar şi-atunci când luaţi o temperatură sau făceaţi o auscultaţie, pentru că, probabil, ştiţi şi voi că nu le făceaţi cum trebuie.
Chiar şi-atunci când – aşa cum spuneţi – ştiaţi SIGUR că procedurile aplicate de Burnei erau greşite, punând, astfel, în pericol sănătatea şi viaţa unor copii, aţi preferat să vă întoarceţi cu spatele şi să uitaţi totul.
Aţi preferat să lăsaţi copii să moară sau să rămână infirmi pe viaţă, pentru că vă era frică.
S-a găsit unul până şi din Franţa. Roman Marchitan îl cheamă, care a făcut rezidenţiatul cu Burnei iar acum a trimis o scrisoare de un patetism revoltător, abject şi scârbos, în care spune, printre altele, referindu-se la ei, medicii români,“noi toţi suntem vinovaţi”.
Şi crezi tu, măi Marchitane, că scriind asta, te scoţi? De fapt, ai dreptate: voi toţi sunteţi vinovaţi, de la primul până la ultimul. Şi sunteţi laşi. Şi sunteţi abjecţi. Şi sunteţi mincinoşi. Şi sunteţi nişte tumori maligne pe faţa speciei umane.
A trebuit s-o tai din România şi, de la o distanţă sigură, din Franţa, să scrii porcăria aia de scrisoare în care, chipurile, ai denunţat mizeria profesională şi morală a lui Burnei… de ce n-ai făcut-o de aici, de-acasă? Te-ai roit şi-ai aruncat pisica, este? Curajosul lui mama care e el, de curajos… De fapt, te-ai denunţat pe tine şi ţi-ai denunţat colegii, cu toţii o adunătură de laşi nenorociţi şi ucigaşi morali.
Şi câte situaţii din astea or mai fi şi sunt îngropate odată cu viaţa sau speranţele unor oameni… nici nu vreau să mă gândesc câte au pe conştiinţă angajaţii sistemului medical românesc, cum se pot privi în oglindă fără să se scuipe sau cum se pot duce la culcare fără să-i încerce dorinţa de a-şi tăia venele în cadă. De fapt, având în vedere despre ce jigodii vorbim, întrebarea e inutilă.

Recunoaşteţi, din întâmplare, frazele de mai jos?

Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
MINCIUNĂ. Trăiţi pentru voi şi doar pentru voi.

Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
MINCIUNĂ. Sunteţi gata să-i săpaţi pentru doi lei în plus la salariu.

Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
MINCIUNĂ. N-aveţi conştiinţă. Ucideţi oameni. Schilodiţi oameni. Luaţi şpagă. Furaţi. Unde e demnitatea?

Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
MINCIUNĂ. Cei morţi sau schilodiţi din cauza voastră ar putea spune mai multe despre “sacralitatea” obligaţiei voastre.

Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
MINCIUNĂ. Scăpaţi pe goarnă în presă lucruri pe care ar trebui să le încuiaţi în memorie cu şapte lacăte.

Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
MINCIUNĂ. Luaţi şpagă. Luaţi şpagă. Luaţi şpagă.

Colegii mei vor fi fraţii mei;
MINCIUNĂ. Sunteţi gata să săriţi la gâtul colegilor, îi bârfiţi şi sunteţi intriganţi.

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
MINCIUNĂ. Nici nu mă obosesc să argumentez, pentru că fraza de mai sus, asociată cu sistemul medical românesc, ar face orice om care gândeşte să râdă cu convulsii.

Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunostinţele mele medicale contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!
ONOARE? N-aveţi aşa ceva.

Dacă, după ce ai citit, te priveşti în oglindă, te priveşti în ochi, îţi atingi conştiinţa şi poţi să rosteşti, cu glas tare “Eu nu mă recunosc aici!”, atunci DE TINE AVEM NEVOIE. Reprezinţi speranţa unui sistem nenorocit – nu-l lăsa să te murdărească. Fă tot ce poţi pentru a schimba sistemul.

Dacă, însă, te recunoşti, atunci îţi mărturisesc că, din punctul meu de vedere, nici măcar nu meriţi să trăieşti. Meriţi să fii eutanasiat ca o jivină turbată, extirpat ca o tumoră, ignorat ca ceva murdar într-un şanţ plin cu zoaie.
Nenorocitule.

Sursa foto: dreamstime.com