Înapoi (partea a doua)

După cum anticipasem mai devreme, am ajuns înapoi în Chişinău pe la 11 jum’ate, aşa de zdrenţuit şi de spăriat de nu mai ştiam de mine. Bă, aşa beznă pe drumuri ca acolo n-am mai văzut şi am ceva drumuri bătute la activ. Un întuneric aproape material, de puteai să-l atingi. Ca şi la venire, am trecut la un moment dat printre două lacuri şi era să fac infarct când săgeata GPS-ului m-a informat că, la un moment dat, eram undeva prin mijlocul lacului din stânga. Bang, you’re dead! Cred că şi sateliţii merg în bozii pe deasupra Moldovei…

Continue reading

Advertisements

Înapoi

drochia_1

Textul ăsta e scris într-o parcare din Drochia – o localitate la vreo 200 de kilometri nord de Chişinău, un eveniment deosebit pentru mine, deoarece mă aflu pentru prima dată în Moldova “lor” (în “Republică”, aşa cum se spune pe-aici).
Am trecut prin vamă ca o rachetă, în pofida faptului că am maşina plină de scule şi piese de schimb – vameşul a aruncat doar o privire în spate şi mi-a dat liber fără probleme; asta după ce citisem în presa noastră ce terifiantă e trecerea prin vamă – la ei. Probabil că, dacă eram cu camionul, ar fi fost altfel dar cu Dokker-ul a fost lejer de tot. L-am luat cu mine şi pe un ofiţer de-al lor, care voia să ajungă în Chişinău şi am avut ocazia să experimentez pe viu un moldovean autentic. Ceea ce m-a frapat a fost atitudinea descurajată a tipului; fatalist şi resemnat, omul nu mai vroia nimic. Din tot ceea ce mi-a spus, am desprins ideea că se simt futuţi de toată lumea: ruşii le-o îndeasă până-n amigdale, ucrainenii îi privesc ca pe nişte cârpe, Europa se pişe pe ei şi nu-i lasă să-şi exporte nici măcar vinurile iar pe români îi cam doare la măciucă de cei care se consideră cel puţin la fel de români ca noi, cu toate că au altă cetăţenie. Naşpa. Acuma, na, poate că n-or fi toţi aşa, dar pentru scurt timp m-am simţit ca un occidental ajuns în vizită în România anilor ’70 atunci când ăla îmi spunea că ce bine e la noi faţă de cum e la ei. După aia mi-a trecut, că mi-am adus brusc aminte că sunt dintr-o ţară condusă de bandiţi, hoţi, escroci şi curve – aşa că am revenit la normal.

Continue reading

Ego pe roți

roadrage
Îmi luasem mașină. Nouă. Țiplă, frate, zero kilometri, adusă pe platformă. Îmi luasem o mașină de care, la ora aia, nu cred că mai existau trei în București. Lumea întorcea capul după ea. Frumoasă foc, cu niște linii de franțuzoaică de lux de rămâneai cu gura căscată. Ea nu e franțuzoaică, e de la ăilalți, ăi cu Brexitul. No. Asta se întâmpla cu mulți ani în urmă, cu mulți. Eram așa de mândru, că aproape nu mă mai suportam. Nu ascultam manele (BLEAH!), nu conduceam cu o mână atârnată pe-afară și nu mă îmbrăcam în trening Abibas și pantofi, iar pe cap nu purtam șapcă tip „Need for speed”, în nici un caz. Mândria mea era tăcută, pornită din convingerea că toată lumea ar fi pe spate la vederea mașinii mele, dacă n-ar fi praf pe jos. În fine, ați priceput ideea.

Continue reading

Acesta este un medicament. Hai ,zău..!

pilule
Nu prea am chef de scris acuma da’ o să risc, pentru că voiam de mult să ating subiectul ăsta.
Chiar dacă nu te interesează prostiile debitate la televizor şi doar treci prin faţa ecranului, nu se poate să nu te uluiască mulţimea de reclame, care de care mai cretină, care rulează pe toate posturile în acelaşi timp – asta ca să se asigure ăia că nu scapi, indiferent pe ce post vrei să comuţi. Nu ştiţi ce înseamnă “a comuta”… În limbajul modern al unei societăţi imbecilizate, este echivalentul lui “a zapa”, termen care a apărut, presupun, dintr-un vid cerebral, la fel cum, în Evul Mediu, se presupunea că viermii de pe hoituri apar prin fenomenul generaţiei spontanee.

…Citește și restul aici…

Opriți orașul, vreau să cobor…

trafic3
Poate că ceea ce scriu acum sună ca un fel de „hate post” dar vă asigur că nu e. E vorba de o realitate cu care ne confruntăm la fiecare pas, în fiecare zi.
Când eram copil, a te muta în București reprezenta un nec plus ultra al modernității, al statutului socio-profesional, al stimei de sine proiectată prin ochii celor mai ghinioniști care rămâneau „în provincie”, în timp ce tu te mutai „în Capitală”. Buletinul de București era ceva aproape intangibil pentru mulți, un vis frumos care se putea materializa prin cele mai ciudate și neașteptate metode, dar nu aici vreau să ajung.

Continue reading

Beam my soul up?

Soul-Release-1
Azi o să vă plictisesc. Da, am auzit de-acolo, din spate, „parcă numai azi…” dar am o idee în minte și, ca atare, o scriu.
Putem, așadar, să „teleportăm” un obiect solid dintr-un oraș în altul, utilizând legile fizicii? Cum să nu? E perfect posibil, chiar vorbind de obiecte cu volum și masă mari. Se ia obiectul, se încarcă într-un camion sau într-o dubă și se „teleportează” în orașul de destinație, unde va ajunge după câteva ore sau zile.

Continue reading