29

Am făcut un om de zăpadă.
Ai venit să-l vezi,
Te-ai uitat la el
Și-a început să se topească.
M-a cam enervat omul de zăpadă:
Ce treabă avea să se topească
Sub privirea ta?
Așa că am mai făcut un om din gheață,
Dar s-a luat după primul
Topindu-se și el.
De ce nu-și văd de-ale lor
Oamenii ăștia de zăpadă și gheață?
I-am întrebat.
Au răspuns că aduci vara în ochi
Și că n-au nici o putere.
Așa că i-am topit eu pe amândoi,
I-am transformat în apă,
Cu care am făcut un lac
În care să ne scăldăm
La vara din ochii tăi.

29, de sezon și nu prea

M-am întrebat de multe ori cum ar fi zilele cu tine pe o insulă mică, cu o singură casă și mai mică, lângă o plajă nu chiar mică, o insulă cu doar doi locuitori, tu și cu mine. Liniște. O dată la șase luni, un vapor să oprească acolo, ca să ia… chestiile pe care le facem. Atât.
În restul timpului, am face ce facem noi mai bine. Ne-am hârâi ca două mâțe furioase pe hiperbole și parabole pentru că de, arta consumă și creează pasiuni.
Pește. Pescuit. Pește pescuit.
Ți-aș scrie numele pe nisip, apoi m-aș certa cu valurile că vor să-l șteargă, după aia m-aș întreba de ce nu l-oi fi scris mai încolo, dar n-ar mai fi avut farmec.
Plajă. Creativă. Plajă creativă. Concept nou, este? Din nisip s-ar naște lume multă cu care ne-am juca așa cum te joci cu marionetele trase de sfori. Apoi vaporul.
Apoi Lumea. Care Lume? Lumea pe care o alegem. Sau nu. Încuiată în spatele unui ocean a cărui cheie se află la noi. La tine, că eu o pierd. Nu, tu o pierzi. La tine. Și dac-o pierzi, ce? Atâta pagubă, ducă-se. Lume găsim oricând. Prea multă, uneori.

„Hai să ne scriem numele pe valuri.”

29

A fost odată (adică este, dar așa se începe frumos) o mâță.
E deosebită mâța de care vă spun, atât de deosebită, încât ar însemna să scriu o zi întreagă despre asta și să fiu abia la început.
E moale și caldă și știe să facă lucrurile să arate bine doar cu o privire și-o mișcare de lăbuță.
Când toarce, te umple de liniște și de relaxare și de bine.
Te simte, ca orice mâță. Are ea, așa, un simț care-i spune dacă ai probleme, dacă ești supărat sau trist și-atunci îți pune pernițele de la lăbuțe pe față și-ți mârâie încet că ea e acolo și are ea grijă să-ți ia supărarea și s-o arunce cât colo.
Ca orice mâță, are și gheruțe. Și colțișori. Le mai scoate ea, câteodată, dar de-aia e mâță.
E mâța mea.
Îi plac fructele.
Și io-s mort după ea.

29

Cred că, dacă m-aș plimba pe-o coardă de pian întinsă la o sută de metri deasupra solului și-aș lua-o la vale din diverse motive, m-ai prinde înainte de jumătatea drumului, habar n-am cum, dar te-ai gândi tu la ceva. Singura problemă ar fi cine să atingă primul pământul, iar aici ar fi conflict, pentru că fiecare ar vrea s-o facă.
Lumea îi tot dă înainte cu iubire-n sus, iubire-n jos, petale roz, ah-uri și oh-uri leșinate, dar singurul lucru de care ar avea cineva nevoie pentru a ști ce-i iubirea aia e o mână care să te apuce în ultimul moment: „Șezi blând, că te-am prins.”
De-aia n-am o problemă să mă plimb pe sârmă.
Pentru că mâna aia e lângă mine.
Și e a ta.

29

Dacă noi am fi un computer,
Probabil că unul din noi ar fi procesorul
Dar decât să ne întrebăm cine,
Mai bine ne gândim la o structură dual-processor.
În orice caz, un lucru e cert:
Orice sistem are nevoie de un cooler
Care să mai răcească radiatoarele
Atunci când temperatura o ia în sus.
Și încă un lucru e cert:
Tu ești cooler-ul meu,
Cu pale din vorbe și râs și ochi de stele,
Și fără cooler-ul meu m-aș arde.

29

Fiecare anotimp vine cu ceva prezentat, îndeobște, ca o calamitate. Primăvara și toamna cu ploi, vara cu caniculă, iarna cu ger și polei. Variabilele anuale, plus ce mai apare pe lângă ele, s-ar putea spune că dau farmec existenței, doar că avem nevoie, totuși, de un punct fix, la care să ne raportăm.

Fiecare dintre noi are nevoie de o constantă care să contrabalanseze prea multele variabile, să ne echilibreze ecuația existenței, să ne dea, cu alte cuvinte, acel punct pomenit mai sus, de care avea nevoie și Arhimede pentru a muta Pământul.

Să fim bine înțeleși: fiecare e cu punctul lui.
Eu am unul.
Pe tine.

Să-mi fii punctul fix, de unde pornesc atunci când trebuie să mut Pământul.

29

Dacă ar fi să-ți spun tot ce-aș vrea, în felul în care aș vrea, aș face lumea albastră, iar soarele verde.
Aș lua stelele (la dimensiunea vizibilă de pe Pământ, normal) și le-aș aranja în fața casei tale în formă de inimă sau de măr sau de kiwi.
Aș lua marea și-aș face o cupolă translucidă prin care soarele verde să-și trimită lumina bizară printre pești și celelalte creaturi.
Aș lua iarba și-aș învăța-o să recite poezii frumoase, în care să spună tot ceea ce aș vrea să-ți spun, cu ecou printre copacii în ramurile cărora ar înota, printre pietre, pești roșii.

După aia ți-aș suna la ușă.

29

„Cum vezi viitorul?”
„Habar n-am cum va fi, scumpo. Se vor întâmpla lucruri, unele bune, altele nu, poate va fi zbuciumat sau liniștit, nu știu. E o mare de incertitudini, cu un singur punct fix.”
„Iar punctul fix care este?”
„Singura certitudine într-un viitor imprevizibil: tu ești în el.”