Plouă afară, uăi!

RO Alert.
Acest miraculos sistem, care ne permite să aflăm, privilegiați fiind, că plouă (afară, evident).

Că bate vântul.
Că fulgeră, pula mea!
Că arde o coșmelie în sudul Bucureștiului.
Că o să murim!

Bâzâie, țipă, urlă, ascundeți-vă, cretinilor, că plouă și e udă! Că bate vântu’ și vă fură umbrela!

Serios, cât de tâmpiți ne cred ăștia?
Jumătate din români devin de-a dreptul isterici când începe să picure, zici că plouă cu catran, frate, și-i vezi alergând de parcă-i mână Satana din urmă, spre cel mai apropiat adăpost, nu cumva, Doamne ferește să-i atingă vreo picătură de udeală.

Se-nvârt după soare ca panourile solare, caută fiecare petic de umbră, chiar și iarna, nu cumva să facă insolație la capul ăla cretin.

Mamele își ascund plozii la întuneric sau îi ung cu căcaturile alea de creme pline de chimicale, apoi se miră că crapă ăia de la o răceală banală.

Ce ziceam la început? „Serios, cât de tâmpiți ne cred ăștia?” Păi, ne cred fix așa cum e jumate din populimea României.
Tâmpită.

29

Știi cum e atracția
Dintre un proton și un electron?
Unul cu plus, unul cu minus
Dar nu ad-literam
Ci metaforic, dragă…

Acuma, rămâne de stabilit,
Care din noi e ce anume
Dar am senzația
Că suntem pe rând
Când unul, când altul.
Asta e o anomalie cuantică.
Dar cui îi pasă?

Până la urmă,
Formăm o legătură
Care transcende regulile.
Două particule cu semn variabil,
Supuse unei permanente
Forțe de atracție
Față de care Gravitația
E ceva modest.

Spațiul nostru la nivel subatomic
E suficient numai pentru două particule,
Adică tu și cu mine.
Noi orbitând în jurul nostru.
Din nou un paradox,
Dar ne plac paradoxurile,
Cu condiția să aibă un elemnt comun:
Dragostea.

Și no…
1 mai era luni la mine… 🙂
La Mulți Ani!

29 sort of

Cum spuneam odată, n-avem 29, facem noi unul, mare și frumos. Dacă februarie ăsta se-ncăpățânează să ne tragă clapa tot la patru ani, să fie sănătos, că nu ține.

Spuneam, deci, că în milionimea de timp dintre 23.59.59 și 00.00.01 există un 29 pe care-l vedem doar noi, și despre ăsta o să povestesc acum.

E așa, o felie de timp magică. Nu-i pot spune nici zi, nici interval, nici altfel. Felie. Ca la tort, știi? Acum, dacă vedem tortul întreg ca pe o felie, aia deja nu mai e problema altcuiva.

Deci, 29, felia de timp când soarele a devenit pufos, felia de timp când ploaia n-a mai fost atât de udă sau, dacă a fost, a fost și caldă, când vântul aranja freza în loc s-o arunce în haos, felia de timp când iarba se făcea covor moale, iar zăpada… ei bine, aia a rămas tot zăpadă, doar că mai puțin rece. Bun și așa.

29 reprezintă secunda zero căreia i-au urmat altele și altele cu un plus mare în față, T+∞ și de-acolo încolo, mai vedem noi, că e ceva de numărat până atunci.

Supernove, explozii solare, praf de stele și constelații în forme cunoscute doar de cei inițiați (nota bene!) plus ∞-ul ăla care-și întinde cercurile până la capătul Capătului. Fractură logică, pentru că dacă Universul e curb, care Capăt?

29 reprezintă multe alte lucruri, care au legătură cu marea, cu sarea, cu cărarea, cu plimbarea, cu tine, cu noi.

Așa că, independent de voința oricărui calendar, întotdeauna există, undeva, un 29 pe care să-l învelești frumos într-o batistă și să-l pui bine într-o cutiuță. Nu sta cu ochii pe el. În fiecare lună va sări de-acolo și ți se va așeza pe pernă.

Cinci

Chiar dacă greometria.
Liniară și rece,
Te-nvață că două linii paralele
Nu se întâlnesc vreodată,
Sau că teorema lui Pitagora
A demonstrat faptul că
În vârfurile unui triunghi
Șansele de a crește o inimă
Sunt mai reduse decât cea
De a câștiga la loterie,
Așa cum în fizica cuantică,
Lumina se încovoaie
În miezul Universului,
În dragoste distanța nu contează
Iar întunericul se încovoaie
În miezul luminii,
Iar lumina ești tu,
Multiplicată de cinci ori.

29

Nu-mi place iarna.
Chestie de gusturi.
Prea multe haine care te țin departe de mine.
Mănuși care nu mă lasă să-ți simt degetele.
Îmi place decembrie, pentru că e înainte de ianuarie,
Cea mai importantă lună din an. După mai.
De-acolo, însă, vreau primăvară,
Așa că respiră pe mine,
Să-mi aduci primăvara.

Crăciun

Ți-am făcut o floare din gheață
Fierbinte ca focul cosmic primordial
Eternă ca Timpul
Și dură ca diamantul.
Pune-o la gât
Las-o să-ți atingă pielea
Și să se topească în tine.

29

Legat de tine cu odgonul emoțiilor
Visele-mi devin realitate,
Învelit cu mulțumiri și satisfacții,
În brațele tale-mi găsesc Paradisul.
Îmi potolești foamea
Nevoile adânci
Setea.
Ești refugiul,
Plasa de siguranță,
Încrederea,
Apa,
Aerul,
Și tot

29

Chiar dacă șansele sunt mici
Mă bat pân-la final
Și nu mă vei vedea căzând
Pentru că tot ce mă susține
E surâsul tău regal.