Bad medicine

Am auzit pe radio o ştire conform căreia o fetiţă de 11 ani dintr-un centru de plasament din Bârlad, cu handicap fizic şi mental sever, a murit după ce doc… bipezii în halate albe şi stetoscop la gât de la Spitalul Municipal Bârlad i-au refuzat internarea, invocând, ca motiv, faptul că nu trecuseră 24 de ore de la ultima externare. Pentru cei care nu ştiţi despre ce e vorba, în două cuvinte: fetiţa fusese internată anterior şi, după externare, ajunsă înapoi la centrul de plasament, a fost cuprinsă de convulsii severe. Cei de-acolo au dus-o din nou la spital, unde i s-a administrat un calmant şi unde i s-a refuzat internarea, pentru motivul de mai sus. La o oră după ce a fost dată afară din spital, fetiţa a murit.
Cazul ăsta, deşi mediatizat, nu e altceva decât încă unul dintr-un îngrozitor de lung şir de drame ale căror protagonişti au căzut victime unui sistem care, mie unul, mi se pare deja mult dincolo de termenii “criminal” sau “iresponsabil”. Scandalurile care au ca subiect acuzaţii de malpraxis medical, indiferenţă criminală sau, mai nou, suspiciuni de desfăşurare a unor experimente pe copii (vezi cazul Burnei, un soi de uite-o-nu-e, cu acuzaţii formulate apoi atenuate) nu sunt, nici pe departe, ceva nou în România. Dacă am face un bilanţ al tuturor victimelor sistemului medical românesc, că vorbim de infirmitate permanentă sau deces, am ajunge la un număr care frizează fie absurdul, fie demenţa. N-am să fac acest bilanţ acum, pentru că n-am timp, dar vreau să adresez public o întrebare pe care o voi scrie cu majuscule:
CAM CE TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE PENTRU CA NOI SĂ LUĂM ODATĂ ATITUDINE ÎMPOTRIVA ASASINILOR DIN MEDICINA ROMÂNEASCĂ?