Aliens in Bucharest!

aliens_bucharest

După atâtea filme în care extrateștrii ăia par că au citit Ghidul Turistic al Pământului, de aterizează doar în America, ce-ar fi dacă, într-o bună zi, o ditamai nava spațială ar ocupa, de exemplu, Piața Victoriei? Cum ar reacționa bucureștenii? La cât suntem de blazați, sunt convins că jumătate ar da din mână a lehamite. „Extratereștrii ne mai trebuiau!” Alții s-ar uita la ei suspicios, cam dintr-o parte, așa, ca găina, înșirând cruci mărunte pe sub palton și doar un număr mic s-ar entuziasma plenar, avertizându-i, prietenește, pe reprezentații civilizației superioare să nu iasă pe-afară cu bani sau obiecte de valoare, că s-ar putea să rămână fără ele.
Continue reading

Advertisements

Dimineață

february
Când deschid ochii, afară e întuneric. Rămân minute în şir cu capul pe pernă, ascultându-ţi respiraţia uşoară, glasul somnului liniştit. Îmi place să mă trezesc înaintea ta şi să îţi ascult visele. Radiezi căldură, iar eu o absorb însetat. Îmi place să mă trezesc înaintea ta şi să îţi veghez somnul dulce de dimineaţă. Ştiu că în curând te vei trezi, iar primul tău gest va fi să îmi cauţi degetele cu mâna ta caldă. Zâmbeşti în somn. Zâmbeşti în somn şi aş vrea să îţi ating zâmbetul cu buzele, dar nu vreau să te trezesc, nu încă. E ceva în somnul tău care mă linişteşte. Poate că liniştea ta e ceea ce aduce linişte şi în mine. Ştiu că mă simţi aproape şi că vrei să prelungeşti, cumva, momentele acelea magice dinaintea clipei în care vei deschide ochii tăi frumoşi, aducând soarele în noi şi în jurul nostru. Degetele tale se împletesc cu ale mele într-un sărut al mâinilor care s-au căutat atât de mult. Te privesc. Îţi privesc chipul frumos, plin de dulceaţa fiecărei zile şi nopţi împreună. Simţi că te privesc şi surâzi uşor, puţin ghiduş. Nu deschizi ochii. Nu încă. Mâna ta mică se cuibăreşte, cuminte, în palma mea, găsindu-şi locul pe care l-a avut dintotdeauna. Gândurile tale zboară spre mine. Nu deschizi ochii, nu încă.

Pe urmele drumului (2)

image
Deci, Slovenia. Era prima dată când o vedeam și am rămas ca la dentist. Orice țară prin care treci cu mașina are o amprentă specifică, relevată încă de la intrare, conform căreia poți să-ți dai seama dacă e vorba de o țară turistică sau industrializată. Slovenia te captivează prin pădurile absolut superbe, aerul neverosimil de curat și satele ale căror case îți dau senzația de curățenie și bun gust desăvârșit. Fiind duminică la prânz, lumea se retrăsese în locuințe, iar motorul camionului reprezenta, cred, singura sursă de zgomot din zonă.
Desprinsă din fosta Iugoslavie, nu fără convulsii, dacă e să amintim doar războiul de zece zile, declanșat în 26 iunie 1991, când, în urma declarării unilaterale a independenței de către guvernul sloven, unități ale Corpului 13 al armatei iugoslave au pătruns pe lângă frontiera Sloveniei cu Italia, declanșând o amplă mișcare populară de protest, război care a constat în confruntări efective ale unităților de infanterie și de blindate și s-a încheiat oficial pe 7 iulie, o dată cu semnarea acordului de la Brioni, prin care Sloveniei i se recunoștea suveranitatea și independența, mica țară din Sudul Europei Centrale a reușit performanța de necontestat să ajungă la un venit mediu pe cap de locuitor de 28.010,76 dolari, ceea ce reprezintă 93% din media pe Uniunea Europeană. Prin comparație, România, care este de zece ori mai populată, are un venit mediu de 12.285,07 dolari.

Continue reading

Pe urmele drumului (1)

wallpaper-1d929d

O să vă povestesc astăzi despre un drum interesant, o cursă de Spania pe care am avut-o cu ceva timp în urmă, într-o vară. De ce interesant? Pentru că a fost prima mea cursă de peste trei mii de kilometri. Dacă aș încerca s-o definesc într-un cuvânt, expresia corectă ar fi „lungă”. Am traversat șase țări: România, Ungaria, Slovenia, Italia, Franța și Spania, pentru că destinația finală a fost undeva lângă Madrid. Până la momentul ăla, cea mai lungă cursă fusese de Austria. Am pus așadar așternuturi fresh în cabină, deodorante noi cu aromă de Dumnezeu știe ce pentru că, măcar că pe etichetă erau desenate floricele, alea tot dubios miroseau, am spălat geamurile, am măturat și am șters praful, am scuturat păturile. În cabină mă, da. După aia m-am dus la un magazin și mi-am luat conserve de fasole cu costiță și cârnați, conserve de pește, pateu, unt, salam, ceapă, usturoi, bomboane, cafea, pâine la pungă, zahăr, Pepsi (că pe vremea aia prestam otravă la pet) și cam atât, cred. Le-am îndesat pe toate alea perisabile în frigider, alelalte sub frigider și gata. Pe la opt dimineața am pornit, înălțând o rugăminte la Zeul Șoselelor să nu fie aglomerat pe Centura lu’ Pește Prăjit, că de câte ori îmi aduc aminte de ea, îmi vin pe limbă cuvinte nelalocul lor, no.

Continue reading

Hands-free sau telefon?

ohgod
O groază de lume vorbeşte la telefon de parcă ar veni sfârşitul lumii. Mă rog, fiecare cu treburile lui. Unii chiar au motive să vorbească iar alţii o fac de dragul de a da din gură sau ca să nu se plictisească. Situaţia e valabilă şi la volan, acolo unde, dacă te-au văzut băieţii cu MCV-ul, ai cam pus-o, conform Codului Rutier. Acuma, ce să ne ascundem după deget: de multe ori ei se fac că nu văd iar noi ne facem că nu vorbim.
Problemele apar însă atunci când eşti cu telefonul la ureche, într-o depăşire cu 110 la oră şi vezi ditamai camionul cum îţi apare în faţă de după curbă. Am văzut de-a lungul timpului nişte faze de m-am crucit, vă jur… Am păţit-o şi eu iar reacţia instinctivă a fost să arunc telefonul fără să mă uit unde cade şi să pun, dracului, mâna pe schimbător. O dată l-am aruncat pe geamul din dreapta, care era deschis şi l-am văzut pe unul în spate cum trecea peste el cu roţile. Mă rog, tâmpenii…

Pe de altă parte, unii folosesc hands-free-ul, ceea ce le dă posibilitatea să conducă normal şi să vorbească la fel de normal. Sau nu cumva asta e doar o iluzie?
După mine, hands-free-ul poate fi chiar mai periculos decât telefonul propriu zis, pentru că îţi creează iluzia de siguranţă şi control. Atunci însă când mintea ta e plecată cu sorcova pentru că dezbaţi tot soiul de chestii importante în cursul convorbirii, apare ceva ce aş numi „te uiţi la drum dar nu vezi nimic”; eşti prins în conversaţie iar mintea îţi lucrează în alţi parametri, diferiţi faţă de cei specifici activităţii de la volan. Vizual, percepi drumul şi traficul dar mental eşti undeva departe. Dacă ai puţin ghinion, vine vreunul din faţă şi vă amestecaţi culorile sau uiţi că drumul o ia la stânga şi te trezeşti înfăşurat pe după vreun stâlp.
Pe de altă parte, atunci când ai telefonul la ureche, eşti în permanenţă conştient de faptul că ai o mână ocupată şi, măcar din instinct de conservare, eşti puţin mai alert.

De-aia, fără a fi nici pe departe vreo autoritate recunoscută (sau ne-) dar având o groază de kilometri în spate şi ceva experienţe proprii vă sfătuiesc, totuşi, ca dacă chiar trebuie să vorbiţi, să evitaţi hands-free-ul, oameni buni. Mai bine reduceţi viteza niţel şi vorbiţi – deşi e ilegal – decât să vă treziţi azvârliţi de vreun camion hăt! la Arad, deşi voi aveaţi treabă la Deva…

(sursa foto: Cracked.com)

Jurnal moldovenesc (2)

IMG_20160722_110006
Partea întâi e aici

În 21
De dimineață n-am avut chef de micul dejun așa că m-am limitat la o cafea. Când am trecut pe la recepție să le rog pe fete să-mi deschidă poarta ca să ies cu mașina, una din ele mi-a zis că dacă vreau micul dejun, doar să le spun ce vreau pentru că se va pregăti imediat – asta, probabil, în compensație pentru ieri. Le-am zis că pas de data asta, că mă grăbesc, la care au făcut niște fețe amărâte și una mi-a zis că, atunci când mă întorc, pot să iau chiar și micul dejun dacă vreau. Am rămas puțin cu gura căscată și le-am zis că seara, de regulă, mănânc ceva mai substanțial decât o omletă sau mai știu eu ce – micul dejun se ia dimineața. „Da, dar dacă vrieți, o să vîă faciem și micul diejun…” Bine, mă. Nu prea aveam chef de bancuri așa că m-am rezumat să le zâmbesc cu toți dinții și să răspund că o să mă gândesc la asta. Frate…

Continue reading