Musafir de duminică

libelula
Asta a intrat în balcon pe la prânz, când era foarte cald afară. A zburătăcit căteva minute apoi s-a așezat într-un colț, la umbră. Când am vrut să închid plasele, adică vreo două ore mai târziu, era tot acolo. Am atins-o ușor cu un deget. Doamna, o luăm și noi din loc? Aiurea. Ridica câte-o aripă a “Ia lasă-mă-n pace, mă.” Păi vreau să închid plasa… “Mă doare-n aripă. Cară-te.” Așa că am lăsat plasele deschise, să poată ieși când vrea. A ieșit după ce a apus soarele, ca de la ea de-acasă. Nu mi-a lăsat nici banii de chirie…

Advertisements

am fost curios să văd

IMG-20190511-WA0072
„Vin foarte mulți turiști, mai ales vara… Da, și străini. Știți ce e aici? Adevărate pelerinaje.”
Femeia îmbrăcată într-un jerseu mov vorbește aproape fără accent. Nu folosește nici o expresie colocvială, iar exprimarea e curată și simplă.
În camera – sau holul – unde se intră direct de pe prispă, pe cuptor, se află o căniță din lut din care iese o bancnotă de un leu. Lângă ea, câteva monede.
„Nu, nu e cu taxă de intrare. Lăsați și dvs. cât doriți.”

Continue reading

Özen – ziua 4

ozen_4
Noaptea trecuse foarte greu, pentru amândoi. Sperasem ca epuizarea să-l dea gata, dar nici pomeneală. După ce moțăise pe saltea ceva mai bine de o oră, începuse să tremure și să transpire abundent. Îl urmăream chircindu-se pe jos și știam că are dureri mari. La un moment dat, se așezase într-un colț, cu genunchii la gură, privind speriat în toate direcțiile și gemând. Asta nu intra în program. Ce porcării luase până atunci de-avea acum halucinații? Vedeam cum ritmul respirației i se mărise atât de mult, încât m-am temut să nu facă vreun infarct, și, de câteva ori, aproape m-am ridicat să merg la el.

Continue reading

Özen – intermezzo

intermezzo
Bărbatul înalt se așeză pe fotoliul din dreapta măsuței, privi în jur, insistând asupra celor trei camere ce încadrau studioul, apoi își potrivi lavaliera.
– Merge asta? Niciodată n-am…
O aranjă din nou la gulerul cămășii.
– Îmi garantați că nimeni nu-mi va vedea chipul? îl întrebă pe reporterul care frunzărea un teanc de foi. Acesta ridică ochii.
– Telespectatorii vor vedea doar o umbră pe un ecran. Vom modifica și vocea, suficient cât să nu poată fi recunoscută. Identitatea dvs. va rămâne absolut secretă.
Bărbatul îl privi fix câteva clipe.
– Știm să ne protejăm sursele, vă asigur, surâse reporterul. Putem începe?
Celălalt se așeză mai comod în fotoliu.
– Sunt gata.

Continue reading

Özen – ziua 3

ozen_day_3
De dimineață, pe la zece, îl apucaseră convulsiile și spasmele. Îl urmărisem toată noaptea pe monitor, iar violența sevrajului mă ținuse încordat ca un arc. Arăta ca o epavă. Asta și era. I-am pus mâna pe fruntea lipicioasă. Ardea atât de tare, încât puteai să-i fierbi un ou în gură. Peste un sfert de oră era rece ca un sloi și tremura violent. Pupilele îi erau dilatate iar pulsul i-o luase razna. I-am strecurat sticla cu apă printre dinții încleștați și l-am obligat să bea. Înghiți de câteva ori, apoi icni violent, vărsând toată apa. I-am turnat pe gât din nou, de data asta mai puțin. Șopti ceva printre buzele crăpate de febră. M-am aplecat spre el.
– Nu înțeleg, i-am spus.
– Te rog… doar puțin… mă doare… puțin vreau…
Pentru ce trebuia să sufere în halul ăsta? Doar ca s-o ia de la capăt? M-am ridicat.
– Scoală-te.
Mă privea rătăcit.
– Scoală-te de-acolo!

Continue reading

De tine

touch_my_soul
Cu un cuvânt bun,
Cu o scânteie caldă,
Mi-ai luminat sufletul.
Fiecare sunet al vocii tale,
Fiecare sunet al respirației tale,
Ajunge în cele mai îndepartate colțuri.
Și nu există un loc în mine
Pe care sa nu-l umpli,
Cu vocea ta, cu respirația ta,
Cu atingerile de nori
Ale degetelor tale,
Cu aripile de fluture
Ale șoaptelor tale,
Cu scânteia caldă
A privirilor tale.

Și atunci când sub picioare
Totul începe să-mi tremure,
Când Lumea izbucnește
În valuri furioase,
Cu un singur surâs
Și cu un singur cuvânt
Aduci calmul și binele,
Caldura și liniștea.
Ți-am scris numele pe cer,
Ți-am scris numele pe nisip.
Nici vântul și nici apa
Nu au îndraznit să îl atingă,
Și îl șoptesc în susur și foșnet,
Modelând Lumea după el.
Pentru că numele tău,
E pentru totdeauna.

Teroare în Si bemol minor

scarymusic
Aveam un prieten când, băiet fiind, prin Cluj cutreieram. Îl chema Sergiu. Sergiu ăsta avea un cap rotund ca o bilă, avea părul de aceeași lungime întotdeauna, de parcă îl avea programat genetic să crească doar un centimetru și învăța la liceul de muzică, azi Colegiul „Sigismund Toduță”. Că veni vorba, mi-a rămas de neșters în minte ziua în care l-am cunoscut pe compozitorul Toduță, prezentat fiindu-i de nepotul său, care învăța în aceeași clasă cu mine. Mi s-a părut un tip uriaș, foarte sever dar, de fapt, era exact pe dos. În fine, bat câmpii.
Că veni vorba iar, ce de tâmpenii mai făceam prin Conservator, de le stricam ălora repetițiile și ne alergau pe coridoare, iar noi ne târam pe sub scene și printre decoruri… ce ne mai distram! Da, bat câmpii, știu.

Continue reading