Acasă

Getty_060412_ManWomanHandsTouching

Din primul moment de când ai venit am ştiut. Poate că, la început, am ştiut fără să ştiu, într-adevăr, însă am ştiut. Ferecasem poarta grea cu oţel, păienjeniş de peceţi grele, de neclintit şi am aşezat la intrare paznici feroce, în stare să îndepărteze totul doar cu o privire. Deasupra porţii aşezasem nori de furtună, nori negri, strat peste strat, încărcaţi de fulgere şi de puhoaie grele, de grindină şi de tunete în stare să surpe pământul. Ai venit cu paşii tăi de felină, ca şi cum ai fi călcat pe aer. Ai privit în sus cu ochii tăi frumoşi, cu privirea ta limpede, spulberând norii care s-au retras într-un punct ce s-a dizolvat în lumina privirii tale. Nu ai bătut în poartă. Nu a fost nevoie. Ai zâmbit doar, aşa cum numai tu ştii să o faci iar paznicii feroce s-au dat la o parte, cu feţele lor aspre îmblânzite de dulceaţa surâsului tău. Ţi-ai aşezat mâna mică pe oţelul cenuşiu într-o mângâiere uşoară iar peceţile grele au tremurat şi au căzut, dispărând în pulbere. Palma ta caldă a împins uşor canaturile grele, de neclintit. Ai pătruns prin poartă şi mi-ai întins mâna. Degetele noastre s-au împletit iar surâsul meu s-a dizolvat în surâsul tău. Ai venit firesc şi frumos în locul acela care fusese al tău dintotdeauna, locul acela care, în aşteptarea ta, se închisese pe sine între peceţi grele, nori de furtună şi paznici fioroşi. Să ştii că a fost bine păzit. Nici un intrus nu a reuşit să se apropie. Te-am aşteptat. Doamne, cât te-am aşteptat. Acum ai venit Acasă.

29

hands
O zi ca oricare alta în orice calendar.
29 martie. 29 iunie. 29 octombrie. 29 februarie… na, că asta e din patru în patru ani, big deal.
Pentru unii e ziua de naştere. Vreun sfânt, Cuviosul Malachie sau Muceniţa Nectaria, cine-i mai ştie că sunt o armată ăştia…

Undeva în lume, în fiecare zi de 29 a fiecărei luni e ziua cuiva sau aniversarea a ceva.
Pe 29 aprilie 1864, britanicii au luat-o rău pe cocoaşă de la luptătorii maori în bătălia de la Gate Pa, de exemplu.
Pe 29 iunie 1613, teatrul Globe, fondat de Shakespeare, a ars din temelii.
Azi, adică pe 29 iulie dar în 1949, armata sovietică a ridicat blocada Berlinului de Vest.
Cele de mai sus sunt doar câteva exemple de care nimeni nu se interesează, în afară de istorici.

Ziua de 29, indiferent de lună, este, de fapt, cea mai frumoasă zi a fiecărei luni. O zi atât de specială încât orice alt eveniment păleşte în faţa ei.
O zi în care astrele s-au aşezat într-un anume fel, într-o configuraţie ce nu apare decât o dată la cine ştie câte secole. O zi în care vântul a suflat într-un anume fel, cum n-o face de obicei. O zi în care a fost soare acolo unde trebuia să fie soare şi a plouat acolo unde trebuia să plouă. O zi perfectă. ZIUA perfectă.
Ziua în care s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple, ziua aşteptată, poate, de secole sau chiar de la începutul Timpului. Ziua în care căutările şi rătăcirile fără direcţie şi sens au luat sfârşit, ziua în care noţiunile de scop, menire, destin au primit interpretări noi.
Să cauţi ceva în nenumăratele vieţi, să treci, poate, pe lângă ceea ce cauţi şi să nu vezi, asta poate însemna fie o farsă a Destinului fie ceva care nu este menit, încă, să se întâmple. Universul lucrează în felul său propriu, uneori previzibil iar alteori, aparent, fără nici o logică dar totul are un rost şi nimic nu este întâmplător, aşa cum nici ziua de 29 nu e întâmplătoare.
29 ianuarie, 29 februarie, 29 martie… toate zilele de 29 din oricare lună au devenit, cu, deja, mult timp în urmă, zilele noastre.
Dacă ar fi să fiu un adept al numerologiei aş spune că 29 e o zi specială şi pentru că 2+9=11. Unu şi unu – nu o adunare care dă doi ci o alăturare a două cifre identice. Nu sunt însă adeptul numerologiei aşa că mă mulţumesc să ne spun “La mulţi ani!”
Pentru că ziua de 29 a fiecărei luni este ziua noastră.
Pentru că atunci ne-am găsit.

Te văd

Te văd cum apari din soare, cu zâmbetul tău dulce, radiind bine şi linişte.
Te văd vorbind, te văd zâmbind, te văd râzând iar fericirea se răspândeşte în jurul tău.
Te văd păşind uşor pe poante, graţioasă şi frumoasă, cu o sclipire de stea în ochi.
Te văd scriind, atentă şi concentrată dar cu joacă în priviri, femeie -copil pusă mereu pe şotii.
Te văd cum bei cafeaua din cana preferată iar gustul ei se schimbă odată cu atingerea buzelor tale.
Te văd păşind prin Oraş cu paşii tăi roşii iar Oraşul îşi deschide braţele pentru a te primi acasă.
Te văd vioară, atât de feminină şi de plină de armonie.
Te văd poezie, te văd cuvinte, te văd poveste.
Te văd pe tine şi mă văd pe mine.