Sunt aici

Știi cine sunt nu-i așa? Știi, chiar dacă nu mă vezi. Și chiar dacă nu mă vezi, mă simți. De fapt, în timp ce citești asta, sunt în spatele tău, atât de aproape încât m-ai putea atinge. Citesc și eu, peste umărul tău.
Povestea noastră a început cu mulți ani în urmă. Îți aduci aminte când, copil fiind, îți rugai părinții să se uite sub pat și prin dulapuri înainte să adormi? Nu mă vedeau, pentru că nu știau unde să caute. Dar eram acolo. Eram umbră în umbră. Te priveam. Le-ai spus de mine, dar nu te-au crezut. Imaginație de copil, răspundeau, râzând.
Noaptea îți șopteam numele în ureche. Deschideai ochii mari și priveai, dar nu vedeai nimic. De fapt, priveai prin mine. Eram chiar acolo, lângă pat.

V-ați mutat în casa aceea cu multe camere, un adevărat labirint. Era după amiaza târziu. Furtuna urla afară, zgâlțâind geamurile. Erai la tine în cameră și te-ai speriat, ai alergat la mama ta. O auzeai cântând într-o cameră de la etaj. Ai strigat-o, fugind în sus pe scări. Ți-a răspuns, melodios. Când ai întredeschis ușa camerei, te-a strigat, însă de jos, de la intrare. Ai zburat în jos pe scări, dar ai aruncat o privire peste umăr prin ușa întredeschisă. Și ai văzut ceva înăuntru, ceva care se uita la tine. N-ai spus nimănui, niciodată, ce ai văzut. Eram eu.

Bărbatul în vârstă privi spre cameră: „Era mic, avea doar șase ani. Într-o seară, când îl înveleam pentru somn, mi-a spus: ‘Tata, uite-te sub pat. E cineva sub patul meu.’ I-am făcut pe plac, râzând. Sub pat, în întuneric, l-am văzut tot pe el, un alt el, care mă fixa cu privirea și tremura. ‘Tata, mi-a spus, uite-te pe pat. E cineva pe patul meu.’”

Îți aduci aminte de seara aceea? Te-ai întors acasă, ai deschis ușa, ai intrat. S-a închis singură. Era întuneric. Ai întins mâna spre întrerupător, dar o altă mână se afla deja acolo.
Și pisica ta… pisicile sunt foarte inteligente și simt lucruri. Chiar acum, când citești, pisica te fixează cu ochi mari, nemișcați. De fapt, nu se uită la tine. Se uită în spatele tău.
Ești sigur că oglinda îți reflectă fiecare mișcare?
Mai știi ce le-ai spus aseară prietenilor tăi? „Mă jur că, de când locuiesc singur în casa asta, am închis mai multe uși decât am deschis.” Așa e.

Întotdeauna te-ai întrebat cine sunt. E normal să vrei să știi cine privește peste umărul tău tot timpul, cine doarme lângă tine când ești doar tu în pat sau la cine se uită pisica ta atunci când crezi că se uită la tine.
Sunt tu. Sunt adevăratul tu. Am existat dinainte să te naști tu. Trupul tău trebuia să fie al meu, dar tu mi l-ai furat. Am fost copilul care a văzut ce nu trebuia, a privit unde nu trebuia sau a întrebat ce nu trebuia. Poate că uneori ai uitat de mine, dar întotdeauna am fost în spatele tău.
Acum am crescut.
Și vreau ce e al meu.