La anu’ ş’ la mu… hâc!… mulş ani!

Mă, de ce mama dracului panarama aia de text al meu, “Marinela Mititelu are gură mare” e, statistic vorbind, cel mai citit de pe blog?? De unde până unde..?? L-am scris într-o parcare, într-o viteză nebună, doar pentru că mai aveam de stat vreo douăzeci de minute şi trebuia să-mi găsesc ceva de făcut…
În fine, să trec la subiect.
Aşadar, că tot vine anul nou, inspirat fiind şi de textul tipei de aici (mulţam’ pentru idee!) mi-am adus aminte, în drum spre casă, de câteva din cele mai aiurite nopţi dintre ani pe care le-am petrecut de-a lungul timpului iar în top figurează două asemenea situaţii pe care, rememorându-le, râdeam aşa de tare că abia mai reuşeam să ţin volanul; noroc că simte camionul când trece de marcajul dintre benzi…


Cea mai aiurită, după mine, s-a întâmplat când locuiam în Republica Dominicană. Ca să vă faceţi o idee, locuiam în Sosua, un orăşel mic pe coasta de Nord şi, în seara zilei de 31 decembrie, pe la 7, împreună cu o gagică de-acolo, ne-am gândit să dăm o raită cu maşina înspre Cabarete, un soi de sat-oraş unde principala ocupaţie a rezidenţilor era să petreacă şi să se beţivănească aproape non-stop, urmând să ne întoarcem pe la 9, invitaţi fiind la petrecerea organizată de o colegă foarte haioasă – tipa era din Japonia da’ nici nu ziceai, că te stricai de râs cu ea.
Ne-am urcat noi, va să zică, în maşină – aveam un Vitara cu prelată, care urca pante de 90 de grade (exagerez, da’ aţi prins ideea) şi i-am dat bătaie spre Cabarete, drum cam de 14-15 kilometri. Am ajuns acolo, gagica a ras un vagon de cockteiluri ca pe nimic, prin diverse locante, sub privirile mele crunte, eu fiind la volan, căca-m-aş! Ne-am tot trambalat, aşadar, prin cârciumi, fătuca devenind din ce în ce mai pornită pe treabă – am uitat să vă spun, era suedeză, instructor de scufundări (aşa ne-am cunoscut) şi o sticlă de vodcă, pentru ea, era cam ca o sută de ţuică oltenească (adică aproape apă) la noi. Ai dracu’ suedezii ăştia… În fine, după ce n-am ratat, cred, nici o chichineaţă unde te puteai face muci legal, i-am zis că ar fi cazu’ să o luăm din loc, că se face târziu. Acuma, na, la un moment dat mă săturasem să mă tot uit la ea cum îndeasă ca nesimţita tot felul de beuturi beţive iar eu să beau doar apă de plouă ca un idiot, aşa că m-am întins şi eu după ceva mai tare – da’ nu foa… foarte… hâc!… mult.
Boon, aşadar, după ce-am lăsat acolo o sumă apreciabilă, ne-am aburcat din nou în maşină iar eu am zis…
Mă, acuma să nu credeţi că sunt vreun beţivan emerit… recunosc că, în câteva ocazii, m-am pilit zdravăn şi întotdeauna i-am suspectat pe ceilalţi că au complotat să mă facă praf, pentru că la beţie râd din orice, ca un idiot, şi-mi vin cele mai tâmpite idei şi mă distrez cosmic – şi pe alţii aşişderea, se pare.
… iar eu am zis că hai s-o luăm pe alt drum spre Sosua, un drum pe care-l ştiam eu că e frumos tare, prin junglă… singura problemă e că nu mai fusesem niciodată pe drumul ăla, îmi povestise cineva de el. Pe aia oricum n-o interesa pe unde-o luăm, că s-a întins ca o gumă şi-a extras de sub scaun un ditamai clondirul cu vodcă pe care, văzându-l, m-am panicat de nu vă imaginaţi. Vedeţi voi, eu nu sunt adeptul tăriei, nu peste 200 de grame… eu cu berea mă împac cel mai bine. Bă frate, când a pus fata sticloiul la gură, am zis că l-a înşurubat în scurgerea de la chiuvetă… mă jur că nu exagerez! Acuma, na, tipa era cât mine de înaltă, cu un trapez de te luau fiorii şi-o condiţie fizică de Iron Man… scufundător profesionist, deh!
Carevasăzică, aia bea de stingea, eu conduceam, cuprins de îndoieli tot mai mari legate de decizia de-a o lua pe alt drum dar orgoliul mă împiedica să întorc. Ştiam, vag, că trebuie să ajung într-un loc numit Sabaneta de Yasica, unde să fac dreapta pe indicatorul de Santiago. Am ajuns în cele din urmă acolo, am văzut indicatorul, am făcut dreapta şi, tot ţinând drumul am ajuns într-un sat mititel care se numea Jamao al Nte, unde am oprit să-mi iau ţigări. După ce-am ieşit din sat, ne-am trezit în no man’s land, doar cu drumul de sub roţi, în rest, pustiu. Bă, da pustiu! Am tras maşina pe dreapta, ca să gândesc. Aveam eu o vagă idee că pe drumul ăla făceam vreo 60 de kilometri până în Sosua. Ia dă-ncoa’ sticla aia, i-am zis tipei, să mă remontez puţin. De ce-am oprit? a întrebat ea. Păi, am zis, suntem cam în budă, că mai avem de mers gârlă, indiferent pe unde-am lua-o. Aţi auzit vreodată un suedez zicând “pula mea”? Pe româneşte, aşa. Tipa învăţase instant expresia asta şi-o folosea cu mare drag iar pronunţia te făcea să râzi până-ţi curgeau lacrimile pe picioare în jos. Zice ea că mergem înainte acuma, să vedem unde ajungem. La dracu’, mi-a venit să-i răspund dar am pornit înainte. Şi-am tot mers, vorba aia, zi de vară până-n seară – că era deja vreo nouă şi ceva, adio petrecere! – şi nu era nici naiba pe drum. Greşeala finală am făcut-o atunci când, ajuns la o intersecţie, în loc să ţin drumul, am făcut uşor stânga iar “uşorul” ăla ne-a costat vreo 30 de kilometri. Aia începuse să lălăie ceva de pe la ei, cu o bună dispoziţie care pe mine, unul, mă scotea din sărite, şi mă tot îmbia cu vodcă iar eu aveam mari dificultăţi în a o împiedica să-mi bage sticla în bot. Colac peste pupăză, acul de la benzină se-apropia grav de zero aşa că am decis să opresc în prima localitate, să fac plinul. Prima localitate a fost un sat în Jose Conteras, unde nu era nici o staţie dar un tip de-acolo mi-a zis, amabil, că sigur găsesc benzină în Juan Lopez.
Acuma, ideea e cam aşa: acolo poţi să cumperi benzină nu doar de la staţie; prin unele sate izolate găseşti cel puţin doi-trei localnici dispuşi să-ţi vândă o canistră la preţ dublu (sau triplu, dacă eşti fleţ) – doar să întrebi.
Am ţinut-o, aşadar, pe un drum de ţară şerpuit, prin pădure, încă vreo 5-6 kilometri, până am ajuns la Juan Lopez, un sat prăpădit, cu cel mult 10 case şi cel puţin 10 cârciumi. Staţie de benzină, canci, aşa că am intrat în prima bodegă şi-am întrebat de benzină. Erau ăia acolo în focul petrecerii deja, cu căciuli de Moş şi în şort, că erau 28 de grade afară. Pe stradă, palmierii sclipeau, înfăşuraţi în ghirlande de beculeţe şi toată lumea era fericită şi matoală. Când m-au văzut, a trebuit să fac faţă unui val de “hola, my friend!!! que lo que loco!! feliz año nuevo!!”, whoa, uşor, frate, că mă luaţi pe sus! Înainte să mă dezmeticesc, a apărut şi prinţesa de Stockholm în uşă, cam rangă de la vodca aia şi, din momentul ăla, atâta ne-a fost. Măi oameni buni, nu ne-au lăsat să plecăm! Ne-au ţinut cu ei la băute, la masă, am cântat şi-am răcnit ca la sfârşitul lumii, într-o incredibilă atmosferă de an nou canicular, cu praf şi ţopăieli de nebuni. Şi nici nu ne cunoşteau măcar… Când le-am spus de “Rumania” au urlat toţi “viva Rumania!” apoi “viva Suecia!!” în cinstea însoţitoarei mele blonde, cu ochii cam tulburi apoi am zbierat toţi “viva Republica Dominicana!!” şi-am petrecut în draci până dimineaţa. Ne-am trezit într-un pat, pe la 12 ziua, într-o casă, fără să avem habar cum dracu’ am ajuns acolo… să-ţi dea zeii sănătate cu caru’ şi numai bucurii, Wilmer Morales, că ne-ai găzduit aşa rangă cum eram şi ne-ai băgat şi 20 de litri de benzină în rezervor, fără să ne iei nici măcar un peso!
Una peste alta, cred că ne-am distrat muuuult mai bine decât am fi făcut-o la petrecerea din Sosua.
Aşadar, asta a fost prima în top.

A doua petrecere ţicnită de anul nou a fost în Acapulco. Aveam noi un coleg care, după ce fusese la un fir de păr de cele veşnice când a avut dengue, din cauza sistemului imunitar slăbit grav de la băutură, nu mai punea gura pe alcool nici bătut. Începuse să-şi revină chiar, cântărea cam 25 de kilograme acum… Când ne-am decis să facem anul nou la Acapulco, l-am desemnat pe el şofer. Ziua de 31 decembrie am petrecut-o pe plajă, devastând cu simţ de răspundere stocurile de bere astfel că, pe la 10 seara, nu prea mai ştiam în ce direcţie se intră în mare aşa că am decis să facem altceva. Eram patru tipi şi patru gagici şi îmi aduc aminte de nişte faze pe plajă care mă fac să roşesc şi-acum, deşi, la momentul ăla, avuseseră loc în public… în fine.
Eram cazaţi la un hotel de pe Costera Miguel Aleman, vis-a-vis de Grand Hotel Acapulco; hotelul nostru avea un soi de jacuzzi sus, pe terasă, la 30 de centimetri de margine şi dacă te aplecai peste o balustradă meschină, vedeai fix în jos, vreo 40 de metri. Creepy, mai ales într-o stare ca a noastră. După ce am halit ceva la o locantă – ceva cu stridii – ne-am gândit că un jacuzzi n-ar strica, măcar să mai dilueze alcoolul din sistem. Oricum, voiam să vedem şi artificiile din Golf la miezul nopţii aşa că, ce alt loc mai potrivit decât terasa hotelului nostru? Planul era ca, după 12 noaptea, să luăm la rând cârciumile deşi, în starea în care eram, cred că mai mult de două-trei n-am fi reuşit să dovedim. Ne-am îngrămădit, aşadar, într-un taxi şi dă-i bătaie spre hotel. Pe drum, una din tipe, o austriacă bunăăăăăă, se făcea aşa, tot mai verde la faţă şi arăta ciudat rău. Ce-ai, fato? am întrebat. Mi-e cam rău, zice ea, cred că de la stridii. Păi câte ai mâncat? Vreo 30… zice ea şi să mor dacă nu mi-a venit şi mie rău când am auzit-o. Înghesuiţi fiind în maşină, am avut nişte viziuni apocaliptice… Le-am zis ălora că hai să o luăm pe jos, mă, să respire asta aer curat. De unde dracu’, aer curat la 30 de grade, în Acapulco… Am luat-o noi, cam bălăbănit, pe jos, spre hotel. Aia tot icnea şi se îndoia pe lângă garduri de-ai fi zis că face mătănii şi căsca gura larg, da’ nu ieşea nimic, al naibii… noi ne tot adunam în cerc şi-o încurajam da’ degeaba. La un moment dat, ţin minte, mai erau şi vreo câţiva mexicani făcuţi pulbere pe lângă noi, şi-ăia curioşi să vadă ce iese din domnişoara.
Când am ajuns la hotel, tipa se repede glonţ la budă, de era să treacă prin uşă. Eram cazaţi toţi într-un apartament imens, de la etajul unu. Noi ne-am făcut de lucru prin casă, încercând să ignorăm, din politeţe, zgomotele de film de groază care se auzeau din veceu da’ ne uitam unii la alţii şi ne făceam tot mai palizi. Bă, zice unul, dacă moare asta? E, moare… zice altul, dar se duce la uşă şi ciocăneşte timid. E totul în regulă acolo…? Răspunsul, între două icnituri adânci, l-ar fi făcut să roşească până şi pe-un hamal din port.
Într-un târziu iese aia din budă, lividă ca o stafie. Cum e, am întrebat, ai reuşit ceva? Nu, orăcăie ea, şi m-am chinuit rău… Ba bine că nu; cred că o auziseră la patru etaje mai sus…
Până atunci, noi adunasem ce mai era de băut prin casă, pentru excursia pe acoperiş aşa că am plecat, in corpore, spre lift şi când am ieşit pe terasa hotelului, ai fi zis că urma să fim împuşcaţi, aşa împiedicat mergeam. Acuma, ca să ajungi în jacuzzi, trebuia să urci vreo şase trepte, chiar pe marginea terasei, de-aveai senzaţia că o iei la vale cu totu’. Frate… n-am urcat scările alea, ci ne-am târât pe burtă aproape, cu stomacul la gură, la un pas de abis iar în bazin ne-am prelins ca râmele, evitând cu eroism să ne uităm în jos. La un moment dat, am început chiar să ne relaxăm iar gagica cu stridiile începuse, chiar dacă mai timid, să ia şi câte-o gură de bere.
A venit şi 12 noaptea, au bubuit artificiile, noi am urlat ca Pieile Roşii, agitând şampaniile – fără să ne ridicăm în picioare, că atâta ne-ar fi trebuit… cu marginea terasei la câţiva centimetri de noi, ne-am fi dus de-a berbeleacul fix pe caldarâm, 16 etaje mai jos. Problema era acuma să şi coborâm din jacuzzi, că dacă ne ridicam, eram mai sus decât balustrada aia timidă… ne şi gândeam s-o luăm tot pe burtă, de-a-ndăratelea, când, gagica cu stridiile se târăşte din bazin în genunchi şi face greşeala fatală să se uite în jos peste marginea terasei. Mă, a fost ca-n filme… aia hăuleşte odată ceva ce-n orice limbă suna ca “aoleo, mi-e răăăăău!!!”, noi am zis că a alunecat, naibii şi ne-am repezit spre ea, într-o vânzoleală de valuri şi membre şi nu zici, mă, că scoate asta un răget de leu, noi am urlat “nu în apă!!! nu în apă!!!”, aia se-apleacă peste margine de-am zis că vrea să se arunce, cască gura cât uşa hambarului şi slobozeşte, frate, o ditamai borala, lungă de-un kilometru, drept în jos, spre trecătorii nevinovaţi care habar n-aveau ce se-ndreaptă spre ei. Cred că a ejectat fătuca aia o găleată întreagă de stridii şi ce naiba mai avea pe-acolo, că să mor dacă n-am văzut bucăţile cum se rotesc prin aer…
Gagica a rămas atârnată ca o treanţă udă pe balustradă, cu gura căscată şi scotea nişte sunete de-a dreptul nenaturale, printre bale şi muci, gâfâieli şi blesteme crâncene. Am luat-o uşurel de-acolo, cu toţii, purtând-o pe braţe de ziceai că murise şi am întins-o pe terasă, gândindu-ne dacă n-ar fi mai bine, totuşi, să chemăm ambulanţa. O sugestie timidă de “gură la gură” a fost respinsă unanim, cu urlete de indignare. Cum n-aveam apă rece s-o stropim, l-am trimis pe unul să ia de jos şi, după vreo juma’ de oră, a început aia să prindă culoare în obrăjorii ăia bucălaţi, mânca-o-ar tata pe ea de beţivă… după care ne-am adunat şi ne-am împleticit spre strada cu cârciumi. N-o să credeţi, da’ tipa a băut zdravăn după aia, fără să aibă nici pe dracu’, ceea ce mă face să cred că, într-adevăr, stridiile alea fuseseră de vină pentru tot circul.

Cam asta e. Mă rog, a mai fost una, la Râşnov, care-a implicat un grătar făcut afară, noaptea, la -26 de grade (pe termometru!) şi dacă am crezut vreodată că focul nu poate să ardă, apoi atunci a fost. Când am terminat grătarul – eram cinci acolo – eram şi noi terminaţi, şi de frig şi de cei doi litri de trăscău stinşi cu unul de whisky, astfel că petrecerea de anul nou s-a lăsat cu de-alea grave, gen dansat în chiloţi pe mese, cu doze de bere băgate la slip, ca să iasă, totuşi, ceva în evidenţă, dacă mă-nţelegeţi ce vreau să zic… iar gagicile care erau cu noi dăduseră în isterie de-atâta râs.

Mulţam’ încă o dată Oanei pentru idee, că de la ea am preluat-o – oricum nu ştiam ce să mai scriu, că de de-alea nasoale m-am cam săturat.
S-aveţi un An Nou fericit, mă, cu toate alea bune grămadă pe voi – şi beţi responsabil.

Advertisements

10 thoughts on “La anu’ ş’ la mu… hâc!… mulş ani!

  1. Păi dacă îţi plac, mulţam de aprecieri! 🙂
    Oricum, pe-astea le scriu cel mai uşor, că sunt naturale, ca să zic aşa… scrisul propriu-zis durează cel mai mult. Ar trebui să vezi ce chinu’ dracului e să scriu la cartea aia, atunci chiar că m-ai compătimi! Fişe, diagrame şi scheme logice, plus documentaţie… brrr!

    Liked by 2 people

  2. Și ca să mă crezi pe cuvânt ți-am trimis comentariul de două ori. 😄 Telefonul îmi joacă feste… Dar nimic nu e întâmplător, că uitam să-ți zic La mulți ani! Din suflet și așa cum ți-i dorești!

    Liked by 1 person

  3. 😂😂😂 Ce dracu’ sa mai zic?! Ca lesin aici de ras! Sa-mi vars si cafeaua-n poala si alta nu… Doamne, jur ca n-am mai ras asa… nici nu mai tin minte de cand. 😂😂😂 (Ador pataniile ce le insirui tu aici!)

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s