Cum mi-am botezat maşina

[Later edit, la început…] După ce am scris textul ăsta, am avut oarece ezitări: să-l pun pe blog, să nu-l pun… Până la urmă, am zis că ce mă-sa, dacă mie mi s-a părut amuzantă faza de mai jos, poate li se va părea şi altora.

Cu două zile în urmă, mai pe seară, aşa, parcam la o pensiune de prin zona Aradului – n-are importanţă care. Am dus geanta sus, m-am spălat în viteză şi am coborât în restaurant că eram leşinat de foame. La turul vizual al meselor, am văzut doi foşti colegi, cu care nu mă mai întâlnisem de vreun an de zile. Hăăă, pupături, aia-aia, ce faci, bă, pe unde umbli – cunoaşteţi rutina. Zice unul “Ce cauţi, mă, la pensiune, ţi-au furat paturile din cabină? Unde-ai parcat, că aici nu sunt decât de-alea mici.” Zic nu, mă, că nu sunt cu camionul, sunt cu Dokker-ul; camionul e la garaj. În fine, ne întrebăm reciproc cum e pe la muncă, pe unde-i mai bine, ba la mine, ba la tine; vine şi mâncarea, luăm şi o bere, mai luăm o bere, mai luăm o bere – ştiţi cum e. Pe la vreo 11 noaptea ne-a venit ideea să sărbătorim ceva. Problema era că n-aveam ce. Am vrut s-o sărbătorim pe fata care ne servea dar era aşa de sfioasă că ne-am gândit că mai bine nu. Zilele noastre de naştere erau, oricum, hăt, departe deci cădea şi varianta asta. Ziua câinelui, a pisicii şi a papagalului au căzut că nu era pe-acolo nimic de soiul ăsta… Cum gândeam noi aşa, întreabă unul “Cu ce ziceai că eşti?” Cu Dokker-ul, zic. “Aia e,” sare amicul, “e ziua Dokker-ului!” Ce zi mă, întreb, eşti într-o ureche? N-are nici un an… Ăla, hotărât, nu, e ziua Dokker-ului, aia e. Bine, zic, cum vrei tu, la mulţi ani, să trăiască mă-sa, numa’ bine, sănătate, mai adă o bere. Stai, zice ălălalt, da’ cum îl cheamă pe Dokker? Păi, Dokker, cum dracu’ vrei să-l cheme? Nno, rânjeşte ăla, că nu e un ‘el’, e o ‘ea’. Pă naiba, zic, e Dokker, adică un el. E maşină, chirăie ălălalt, adică o ea, şi numele de familie e Dokker!

Fac o paranteză: înţelegeţi de ce am avut ezitări să pun textul ăsta aici? În fine…

După câteva momente de meditaţie şi încă o bere, am ajuns cu toţii la concluzia că ar fi mai bine să fie o ‘ea’ – vorba unuia: poţi să zici că te urci pe ea, pe maşină adică, dar dacă zici că te urci pe el, parcă ceva nu sună la locul lui. Bun, zic, e o ea, la mulţi ani înc-o dată, numa’ bine – stai, sare unul, da’ ai botezat-o? Mi-a sărit berea din gură când am auzit-o şi pe asta. Bă, eşti diliu? zic. Cum naiba să botezi o maşină?? Păi, zice el, întâi tre’ s-o botezi, mă, altfel nu se pune ziua ei. Tre’ să-i dai un nume. Ce nume, zic, Dokkeroaică? Ălălalt sare şi el: da, bă, aşa e, trebuie s-o botezăm, da’ un nume frumos, mă, că te duce peste tot şi are grijă de tine. Bine, zic, hai s-o botezăm. Dar cum?
Am mai luat o bere, ca să ne ajute în procesul creativ. Nume ca Panseluţa, Garofiţa, Margheoala, Geta – au căzut din start, că sună prea aiurea pentru o maşină. Şi-a adus unul aminte că taică-su avea o Dacie roşie pe care o alinta “Furia roşie”. Am râs până am căzut sub masă şi i-am reamintit berbecului că ne aflăm în secolul 21, anul de graţie 2016, nu în 1907. Plus că Dokker-ul meu e alb…
Fata care ne servea, de câte ori venea să mai aducă bere, râdea de se prăpădea şi era aşa de roşie la faţă că am întrebat-o, la un moment dat, dacă e OK cu tensiunea. A zis că da, şi că nu s-a mai distrat aşa bine de mult. Adevărul e că tot restaurantul – adică cei vreo 5-6 clienţi – se uita la noi cum râdeam de plesneam, nu alta.
Bă, zic, eu am o idee de nume, da’ n-o zic decât la botez. Păi, hai afară s-o botezăm! sare unul. Ia ieşi c-o bere, zic, că apă nu dau pe ea decât la spălat. Am înşfăcat trei beri de pe masă şi am ieşit în parcare. Dă unul să stropească maşina – ho, zic, că nu merge aşa; tre’ să cântăm, bă, că aşa-i la botez. Păi, zice ăla. ce se cântă la botez, mă? Am căzut toţi pe gânduri. Aia cu Isaia e la nuntă, mai e ceva cu lumina da’ nu e cazul… ce naiba se cântă, mă, la botez? Hai, zice unul, că improvizăm ceva; toţi odată, un’, doi, trei şi! Frate… bine că nu ne-a filmat careva… unul zicea ceva cu Doaaaamneee-miluieşteeeee, ălălalt virase bine de tot în prohod şi locu’ cu verdeaţă iar eu orăcăiam vestita producţie “Toată ziua trag la şaibăăă, ca să fac un baaan!”… Tipa de la restaurant ieşise în prag şi se ţinea de tocul uşii – râdea aşa de tare că nici nu mai scotea sunete, o făcea pe muteşte, cu gura cât găleata şi doar chiţăia, aşa, că nu mai avea glas. Dileală totală, ce mai…
Bă, zic, opriţi-vă că murim aici, mă, nu mai avem aer, ho! Ce să ne oprim, frate… unul începuse să facă pe mandolina la sirtaki, eu o luasem cu ceva care, în mintea mea, suna a Metallica da’ nici nu vreau să-mi închipui cum suna în realitate iar ălălalt încerca să bea din toate trei berile odată şi lălăia ceva cu zumbai-zumbai-nu-ştiu-cum, gagica din tocul uşii deja râdea cu zbierete de ziceai că-i vreun măgar pe islaz într-o noapte cu lună plină… nu ştiu cât a durat toată nebuneala asta dar, vă jur, dacă eram bolnav de inimă, acolo rămâneam şi chemau ăia direct dricul, că de SMURD n-ar mai fi fost cazul.
După ce ne-am şters lacrimile şi mucii şi ne-am adunat puţin – lucru greu, greu de tot pentru că doar ce ne uitam unul la altul şi ne bufnea un râs apocaliptic – am purces cu botezul mai departe. Am mai luat trei beri şi le-am turnat pe maşină cu mormăieli popeşti pe nas şi astfel, maşina mea a primit un nume.

Numele a fost ideea mea.
Pe maşina mea o cheamă, de-acum, Biţă-Mărmăliţă-Gace.
Nici măcar nu întrebaţi.

Advertisements

11 thoughts on “Cum mi-am botezat maşina

  1. Iti citesc blogul de catva timp si vreau sa-ti spun ca ma uimeste modelul dublu de comportament pe care il expui.
    Esti uneori ingrozitor de vulgar si alternezi asta cu o exprimare diametral opusa, lucru care ma face sa ma intreb tot timpul care din cei de-aici e real: cel vulgar si rau sau celalalt care e capabil de a scrie lucruri atat de sensibile uneori, si vorbesc aici si de nuvela ta de pe celalalt blog.
    parca ati fi doua persoane care scriu aici, una cu o educatie precara iar alta…
    Sper sp nu te sueri ca am scris asta.

    Liked by 1 person

    • Ah, Teodora, candoarea ta îmi aduce aminte de vremurile în care lumea era mai normală la cap, nu ca acum, când e dusă cu totul… 🙂
      În fond, ce te miră… dihotomia personalităţii e ceva întâlnit frecvent în zilele noastre – vezi corporatişti disciplinaţi care, după două pahare de ce-or bea ei, îşi aduc aminte că fac parte din specia umană şi, uneori, poţi chiar să şi vorbeşti cu ei… La fel e şi cu mine: pot fi dulce ca un pisoi de două săptămâni sau pot fi rău ca o puma flămândă (comparaţia, sunt convins, te va da pe spate, ha-ha!)
      Pentru o informare completă, îţi recomand “Abordarea cognitivă a personalităţii” a lui Kelly…
      Îţi promit că o să-ţi mai dau detalii, dacă promiţi şi tu că n-o să te mai grăbeşti atunci când scrii ultima frază (“Sper sp nu te sueri ca am scris asta.”??? Ce naiba, aveai tastatura în pantă şi a luat-o la vale?)

      Liked by 1 person

  2. Daca astea sint sensibilitati… apoi inseamna ca traim in era tehnologiei lui Chaplin (Timpuri Noi)!
    Bine ca nu v-a filmat cineva! Mi s-au mai intimplat si mie chestii din astea cu extraterestri, dar am avut la fel, acelasi noroc… nepamintean!

    Liked by 2 people

  3. Îţi dai seama ce-ar fi ieşit?? Şi da, omule, sunt sensibilităţi, că m-am văzut după aia din exterior şi m-am scărpinat în creştet o juma’ de oră, încercând să-mi dau seama cam la ce grad de dileală am ajuns…

    Liked by 2 people

  4. Dokker-a are un nume cam… unisex. Si doct :-))))
    Ar putea fi una dintre persoanele super-specializate (psiholog, doctor in migratia complexului Electrei) care apare la teveu sa dezbata sforaitor. Sa-nteleg ca e diesel?

    Liked by 1 person

  5. Acu nu-ți zic nimic nou dacă-ți spun c-am râs. 😀 M-am distrat și de nume și de ceremonialul în sine. Apropo, cum se pronunță ultimul nume?

    Cât despre stilul tău? Sorry, dar am să contrazic antevorbitorii. Însă e părerea mea, nimic mai mult. Ești spumos. Ai un stil tipic masculin. Scrii cu un umor contaminant, deștept, articulat. Da, frate, și colorat. Că ești onest în ce spui. Nu deranjează (pe mine, cititorul, nu mă.) Dimpotrivă. E potrivit în context.

    Tu știi cum scriu eu, chiar am fost acuzată că am impus cenzură la mine pe blog când comentatorii la o anumită scriere erotică (deloc vulgară), au devenit prea slobozi la gură. Însă aici e la fel de firesc și normal, cum e sarea și piperul la friptură. Educația și sensibilitatea ta nu sunt umbrite de cuvintele mai … spicy. Chiar cred că tu poți să te joci așa, pentru că te știi. Pentru că poți. Ți-am mai spus, simt spiritul liber și acel „je m’en fiche”. Simți cât să dozezi. Eu zic că, dacă ai plivi textul, nu ar mai fi la fel de savuros. E delicios. Accentul cade pe întâmplare, pe ironie, autoironie, pe necaz, pe umorul de situație, ori pe supărarea de moment, iar tu personajul autentic te exprimi după situație. Dă-i nainte!!! 🙂

    Liked by 3 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s