Cuminţenia pământului – jecmăneală, farsă sinistră sau glumă proastă?

cpM-am gândit mult înainte să încep textul ăsta pentru că… o să vedeţi de ce.
Cu toţii cunoaştem marea dilemă a Statului român vis-a-vis de o sculptură a lui Brâncuşi numită “Cuminţenia Pământului” (în stânga, detaliu). Se intenţionează ca această… lucrare să fie achiziţionată pentru suma de 11 milioane Euro (unsprezece milioane, 11.000.000 adică) iar banii vor proveni parţial de la bugetul de stat, parţial din subscripţie publică, apud Ministerul Culturii.
Acuma, sunt departe de a fi un artist şi, cu atât mai puţin, un om care înţelege arta – îmi place, totuşi, un tablou frumos, o sculptură bine executată sau, in extremis, chiar şi decoraţiunile de pe salata de boeuf în seara zilei de 25 decembrie dar, privesc a nu ştiu câta oară poza de mai sus şi… damn, baby, it looks butt ugly to me.
Okay, hai să o privim mai în ansamblu.

cp2
Frate, ce naiba e asta? Unşpe milioane de euroi pentru ASTA?? Adică eu, cetăţean respectabil, care e cu taxele la zi, care respectă legile – mă rog, pe cele mai multe – să fiu obligat, fără a mi se cere părerea, să suport, din taxele mele, o parte din costul achiziţionării bolovanului ăstuia ridicol de către Statul român, doar pentru ca diverşi nemernici să-şi umple şi mai mult buzunarele?? Doar pentru că bolovanul ăsta e semnat “Constantin Brâncuşi” şi tot felul de hipsteri decerebraţi au orgasm atunci când aud de “marele-artist-ţăran” din Hobiţa şi de (ahem!) operele sale?
O să ziceţi “bă, incultule, bă, primitivule, e vorba de interpretarea simbolistică, de o valoare intrinsecă a acestei mari opere, habar n-ai de nimic!” Să vă povestesc o istorioară cât se poate de autentică: la Paris, pe la începutul secolului, nişte pictori famelici de prin Montmartre au luat un măgar şi i-au legat de coadă o pensulă după care l-au aşezat cu curul spre un şevalet. Tot zgândărind măgarul, ăla dădea din coadă şi lăsa urme pe pânză; ăştia mai schimbau culoarea din când în când şi tot aşa, până în momentul în care pânza a fost acoperită de o fleoşcăială de culori fără sens. Au luat băieţii pânza, au înrămat-o, i-au pus titlul “Crepuscul pe Adriatica” şi au expus-o într-o galerie ca opera unui pictor necunoscut; criticii au căzut în cur, extaziindu-se plenar de talentul “tânărului pictor necunoscut” care uite, dom’le, ce perfecţiune a stilului are! După ceva timp, băieţii ăia au dat pe faţă toată tărăşenia şi toată gaşca aia de critici dobitoci s-a făcut de căcat într-un mod absolut umilitor în timp ăştia cu farsa râdeau de se tăvăleau pe jos. Ce înţelegem noi de-aici, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor? Că arta este, prin însăşi natura ei, expusă unui subiectivism absolut – asta până când nu mi se impune mie şi altora ca mine să plătesc o cârcă de bani pentru ceva ce nu doar că nu mă interesează dar acel ceva mai e şi urât cu spume.
Ia să aruncăm noi o privire realistă asupra celor mai cunoscute (ahem!) opere constantinbrâncuşiene, ce-ar fi?

psPoarta Sărutului. Două coloane masive, sprijinind o traversă (sau arhitravă, în limbaj cult) la fel de masivă, încrustată cu diverse motive liniare. Pe cele două coloane se regăseşte un simbol format din două semicercuri distincte ceea ce, argumentează unii, reprezintă “simbolul sărutului în opera lui Brâncuşi”. Serios? Păi, aşa, aş putea şi eu să găsesc un simbol propriu al sărutului, ca de pildă, două semicercuri separate printr-o fantă şerpuită, simbolizând caracteristica ondulatorie şi inconstanţa sentimentelor, privite dintr-o perspectivă strict temporală, na! Acuma, pe bune, am văzut în Maramureş nişte porţi care te lasă cu gura căscată prin frumuseţea şi delicateţea ornamentelor – ai senzaţia că sunt sculptate cu laserul. Poarta Sărutului? Inginerie. Rezistenţa coloanelor versus greutatea arhitravei – trei corpuri paralelipipedice, fiecare cu aia a mă-sii.
Mai departe.

ciColoana Infinitului. Treizeci şi două de module octaedrice, aşezate unul peste altul, un soi de Lego la o scară mai mare. Numele “Coloana Infinitului” i se potriveşte la fel de bine ca “Axa Pământului”, “Mărgelele Veşniciei”, “Penisul Sublim” sau “Năzuinţa-implicită-şi-ultimativă-a-fiinţei-umane-de-a-atinge-spiritual-împărăţia-cerească”. Ca lucrare de inginerie, nu se ridică nici măcar la nivelul unui tractoraş construit din Lego de un copil de 6 ani. Că unii o interpretează ca pe ceva sublim, trăsnind de spiritualitate şi simbolistică, e problema lor.
Că ăia din Târgu Jiu sunt mândri de ea, bravo lor – până la urmă, orice mamă îşi iubeşte copilul, chiar dacă ăla mic suferă de retard mental sever, e paralitic sau are trei mâini. Ca operă artistică, după mine, e zero.

Mai departe.
mtMasa Tăcerii. Un ansamblu format din doi cilindri de calcar suprapuşi, înconjuraţi de 12 piese în formă de clepsidră pe care poţi să stai – asta dacă ai şi o pernă la tine. Interpretarea generală este că acest ansamblu reprezintă masa la care se aşează combatanţii înaintea unei ultime bătălii. Mda. Alţii leagă cele 12… scaune de cei 12 apostoli (evident!). După mine, ar putea semnifica, la fel de bine, masa pustie după un chef aniversar, după o nuntă, un botez sau orice altceva – asta dacă se ignoră distanţa prea mare dintre scaune şi masă, care nu-ţi permite decât să priveşti masa, nu să o şi atingi, ceea ce îmi inspiră un alt nume, “Supliciul lui Tantalus” de exemplu. Ştiţi voi, Tantalus a fost un tiran grec care, după moarte, a fost pedepsit în Hades să stea într-o apă limpede, lângă un pom încărcat cu fructe numai că atunci când ăla, chinuit de foame şi de sete, vroia să bea apă sau să halească un fruct, apa seca iar pomul se înălţa. Aşa şi cu Masa asta: stai pe scaun da’ n-ai cum să ajungi la berea sau fleica de pe ea. Nasol.
Ca lucrare de inginerie… pfui! Să fim serioşi…

d5La final, să mai vedem o lucrare de excepţie a aceluiaşi Brâncuşi: Domnişoara Pogany.
În ceea ce mă priveşte, nu pot să spun decât atât: sper că respectiva domnişoară care a inspirat facerea obiectului din fotografie nu a fost acolo pentru că, altfel, mă gândesc că l-ar fi alergat cu mopul pe autor până i-ar fi ieşit sufletul.
Drace, putea să-i spună şi “Prinţesa de pe Venus” sau “Războinic din Messier 31 – Andromeda” că n-ar fi schimbat lucrurile cu nimic – tot non-umană ar fi arătat.
Repet, că unii cad pe spate privind-o, e strict problema lor; cine ştie ce simbolistică îi asociază…

Acuma, că tot v-am scandalizat pe unii, hai să ne gândim puţin dintr-o altă perspectivă. Brâncuşi e la modă acum, e un trend, impus de unii din afară, care s-au gândit cum să mai împuşte francu’ pe cheltuiala proştilor de români. Aşa a fost şi cu Paulo Coehlo, are cărui cărţi sunt de necitit pentru oricine are un IQ peste cel al unei agrafe de birou. La un moment dat, Paulo ăsta a fost şi el pe val, favoritul coafezelor şi al unei pletore de îngâmfaţi semidocţi care erau gata să-ţi sară în gât dacă ziceai ceva naşpa de favoritul lor. Aşa a fost şi cu Dan Brown, alt autor de chioşc de gară, ale cărui cărţi au generat revelaţii de neînchipuit în mintea unora care habar n-aveau, oricum, pe ce lume trăiesc.
De-aia zic: bă, nu fiţi fraieri, terminaţi cu prostiile astea şi gândiţi-vă câte s-ar putea face cu 11 milioane de euro – câţi copii ar putea avea mâncare şi jucării, câţi săraci ar putea fi ajutaţi, câte şcoli ar putea fi renovate, câţi bătrâni singuri şi săraci ar putea să nu mai fie ignoraţi şi umiliţi şi aşa mai departe.
Gândiţi-vă bine pentru ce daţi banii, măi aceia din Ministerul Culturii şi nu vă cramponaţi de un naţionalism abject, de cârciumă, doar pentru ca diverşi samsari de artă să-şi umple conturile cu banii românilor; nu fiţi, mă, javre!
Constantin Brâncuşi s-a cărat la Paris pentru ca s-o ducă bine şi l-a durut fix în cur de ţara unde s-a născut. A, de dincolo poţi să te dai mare patriot şi mare sculă, să faci ca toţi dracii în timp ce ai tăi suferă – şi să fii adulat de tot soiul de proşti. De-aia zic: lăsaţi-o baltă cu prostiile, mă, şi coborâţi cu picioarele pe pământ.

Advertisements

7 thoughts on “Cuminţenia pământului – jecmăneală, farsă sinistră sau glumă proastă?

  1. Axel, citindu-te, de data asta am un mare regret. Anume ca Jackson Pollock nu e roman, sa fi incercat statul sa rascumpere No. 5. :-))) Mai ca te-as provoca la o scurta analiza…

    Like

  2. Ai uitat “Pasarea maiastra” daca tot ai facut o analiza a lucrarilor lui Bracusi, nu de alta, dar pare-mi-se ca detine recordul unei lucrari de arta vinduta la o casa de licitatie.
    De picturile lui Picaso ce parere ai, sint cam in acelasi tonalitate.
    Dar de scrierile lui Kafka?

    Like

    • Faptul că o lucrare de artă deţine un record comercial nu îi conferă, automat, şi valoare artistică. Conceptul de valoare artistică şi cel de valoare comercială nu ar trebui alăturate pentru că, altfel, care ar fi diferenţa dintre “Cina cea de taină” a lui Da Vinci şi vestita carpetă cu Răpirea din serai? Pe de altă parte, dat fiind subiectivismul propriu oricărei lucrări de artă, mi se pare caraghios să încerci să îţi impui punctul de vedere unui număr de 12 milioane de oameni şi să transformi ceva ce ţine de interpretarea strict individuală într-un “caz” naţional. Vrei să cumperi “Cuminţenia pământului”? Fă-o, dar nu pe banii celor pe care nu-i interesează/nu le place obiectul respectiv. Transformarea artei în politică de stat e o tâmpenie enormă care, în afară de o droaie de bani cheltuiţi, nu are nici un alt rezultat concret.
      De Picasso nu discut pentru că n-are sens; doar pentru că unii îl consideră un mare artist, nu înseamnă că ăsta e un adevăr axiomatic.
      Kafka a fost, este şi va rămâne un gigant – după mine. Am întâlnit oameni care detestau scrierile sale; cu toate astea, faptul că, pentru mine, tipul e unul din exponenţii cei mai valoroşi ai literaturii moderne nu m-a făcut să-i oblig pe ceilalţi să-l citească şi să-l placă – înţelegi, desigur, ce vreau să spun.

      Liked by 2 people

      • Am retinut ideea, la asta si faceam referire cind “evaluam” “artistic” prin pretul caselor de licitatie opera lui Brancusi. Nu intimplator alaturam pe Kafka lui Picasso. Walter Biemel un scriitor german nascut in Romania, mai bine-zis un ginditor german, are o carte editata si in Romania, “Expunere si interpretare. Kafka. Proust. Picasso.”

        Liked by 1 person

        • Aha, pricep unde baţi. Totuşi, se poate purta o discuţie interminabilă pe marginea unei adevărate dihotomii între fenomenul artistic propriu-zis şi samsarlâcul de artă care, din nefericire, a ajuns să dicteze “trendurile” pe “piaţa artistică” (alt termen care, după mine, nu are sens). O să caut cartea asta.

          Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s