Gânduri la o bere

Am văzut o reclamă la IKEA. Bine, le vezi cam peste tot dar asta m-a enervat aşa de tare că am fost la un pas să trag pe dreapta şi să trimit o cărămidă fix prin sigla aia a lor urâtă.
Pe lângă faptul că, de când a apărut în România, IKEA îşi umflă penele ca şi cum în Occident n-ar fi privită ca un magazin de ieftineli de mâna a paiş’pea ci ditamai creatorul de concepte, inventatorii “pachetelor plate” (că ei au inventat cutia, ştiţi, nu?) s-au gândit să mai tragă în piept câţiva fraieri cu cioc, folosindu-se de scăderea TVA-ului. Astfel, au redus preţul unei bucătării (îmi pare rău că n-am făcut o poză la reclama aia) de la vreo 35 de milioane la “numai” 29 de milioane în ideea că s-or găsi câţiva tâmpiţi care să dea ditamai căciula de bani pe patru dulapuri al căror singur merit constă în găurile din blat ca să intre acolo chiuveta, aragazul, soacra sau mai ştiu eu ce.
Altfel, zero: nişte dulapuri pe care le-ar face orice dulgher cu oarece experienţă, cu un design comun, fără nimic care să atragă privirea, cu atât mai puţin cumpărători dispuşi să dea 29 de milioane pe lemnele alea. Bă IKEA, eu am dat 32 de milioane pe mobilă făcută pe comandă pentru toată sufrageria, ceva cu adevărat mare şi complicat, nu un căcăţiş de bucătărie care se mai şi numeşte SÄLVFONÖL sau cum dracu i-o zice în suedeza aia a voastră!
Pe bune, mă, 29 de milioane? Acuma, e-adevărat că oricine e liber să ceară oricât pe orice gioarse dar 29 de milioane? De la 35?? Pe bune, mă???
… şi haleala aia a voastră e mizerabilă, băi IKEA. Am încercat-o odată şi i-am făcut vânt la tomberon; nici pisica mea nu ar pune gura pe aşa ceva.

beer_top
Cele mai tâmpite, idioate şi retardate reclame pe care le-am văzut sunt cele legate de Băneasa Shopping Center, Sun Plaza şi complexurile rezidenţiale.
Ai senzaţia, privindu-le, că se adresează unui public compus în exclusivitate din cretini, din ăia care te privesc tâmp în timp ce infirmiera îi şterge pe bărbie de scuipat şi muci.

Aşadar, una la ceva de la Băneasa aia: o gagică îmbrăcată în – evident – negru, prezentând, cu un rânjet de LSD pe faţă, o textilă care semăna cu un linţoliu de mort dar pe roşu. Lângă ea, un băiat îmbrăcat “casual-corporate-lumberfucker”, într-o postură de parcă aştepta să-i cadă în cap vreun ditamai lădoiul, se făcea că suflă în ceva (habar n-aveţi ce greu mi-e să mă abţin!) ce semăna cu o cracă ruptă de prin vreun copac – vezi tu, dinamica, frate, dinamica imaginii! Textul reclamei: “Alina şi Bogdan, stiliştii pe care vrei să îi asculţi!” Ha? Ce?? Chiar, i-o asculta cineva? Sper că nu, la halul în care se prezintă…

Alta, la Sun Plaza: un fundal dubios de iarnă, cu acel iglu standardizat pe care, dacă l-ar vedea vreun eschimos, s-ar căca pe el de râs. În dreapta, un urs polar cu căşti la gât, plantat în faţa unui de-ăla de mixează ăia muzică pe el, cu labele pe platane şi cu botul în sus, urlând a morţiu. În dreapta ursului, o pisi – pisi-pisi, autentică, cu ochelari de-ăia de nu îi poartă nici aurolacii cei mai distruşi de pe sub Gara de Nord, îmbrăcată ca de la Taica Lazăr, cu mîinile prin aer şi o postură de veselie de-aia indusă de o ţeavă de 7.62 înfiptă în şira spinării. Textul: “Brrrrrrrrrrrrrraţele sus! Iarna asta remixăm bucuria!” Pula mea, no comment… Brrr!

Cât despre reclamele la blocurile alea noi făcute să ia foc şi de la soare şi să cadă când trece primul tramvai de dimineaţă, să nu mai vorbim… nu vezi decât familii fericite, maşini bengoase şi copăcei verzi, într-un decor însorit de ţi-e mai mare dragul. Et in Arcadia ego, cum s-ar spune. Pă dracu’! Baţi un cui în perete şi ajunge la al doilea vecin de palier, tragi o băşină în casă şi îţi bate în ţeavă ăla cu trei etaje mai sus – ca să nu mai vorbim de penibilul de a da la, mă rog, buci, iar partenera să fie ea mai zgomotoasă, aşa, că provoci erecţii la toată asociaţia de proprietari. Bleah, şi mai costă şi o căruţă de bani…!

beer_top
Alt soi de reclame care mă enervează până la paroxism – da, am ce am cu reclamele azi – sunt cele de la farmacii. Farmacia este – sau ar trebui să fie – un loc în care intri atunci când eşti în suferinţă, ca atare reclamele la ele n-ar trebui să existe, la fel cum nu vezi reclame la cimitire sau pompe funebre de genul “Superofertă! Veniţi cu un mort şi pe-al doilea vi-l îngropăm gratis!!” Este, da sau ba? Reclamele la farmacii prezintă tot soiul de actoraşi de doi bani duzina, pe lângă Stela Popescu şi Alexandru Arşinel (chiar aşa rău o duceţi, mă??) râzând ca nişte idioţi, fericiţi că au reuşit să-şi ia aspirine şi tot felul de căcaturi la preţ de talcioc; farmacia apare, astfel, ca un fel de supermarket unde te duci, aşa, să mai umpli coşuleţul cu ceva medicamente pentru bilă, prostată, gaura curului, disfuncţii erectile sau incontinenţă urinară la femei (???!!!). Am mai scris eu asta undeva (AICI) dar nu mă pot abţine.
Bă, terminaţi cu reclamele la medicamente, futu-vă-n gură de bandiţi, că omul vine la voi cu speranţa că se va vindeca de ceva, nu ca să facă shopping ca idioatele alea cu bot botoxat şi ţâţe siliconate de pe la “Center”-urile unde nu vezi decât jeep-uri prin parcări! Muie, mă!

beer_top
Azi l-am cunoscut pe Mişu. “Nea” Mişu, că era mai în vârstă ca mine. Am parcat în faţa intrării unui mare parc din Bucureşti – aveam treabă 10 minute prin zonă. Când am coborât din maşină, a venit la mine. Un bărbat în vârstă, cu ochi obosiţi, colţurile gurii îndreptate în jos şi riduri pe o faţă asprită de viaţă, îmbrăcat într-o uniformă sărmană de paznic, cu un ecuson pe piept. Puţin încovoiat, făcea eforturi să fie autoritar dar tristeţea de pe figura lui m-a cutremurat. “Vă rog, nu parcaţi acolo, că dacă ne vine vreo salvare, n-are loc să intre.” Mi-am cerut scuze şi am tras maşina mai încolo după care mi-am văzut de treabă; în zece minute m-am întors şi, când am pornit motorul, s-a apropiat de geamul din dreapta – încovoiat, asprit, trist. “Vă supăraţi dacă vă cer o ţigară?” L-am privit şi ce-am citit în ochii lui mi-a răsucit ceva în inimă. I-am dat mai multe ţigări. Ploua afară, ploua pe mâna cu care le-a luat – o mână muncită, cu unghii rupte şi degete stângace. Mi-a mulţumit şi, cu ochii undeva, înspre orizont, a spus, ca pentru el “Nu ne-a mai dat salariul de două luni, şi am stat aici pe frig, pe ploaie, pe ger… am fost sudor toată viaţa şi am fost în toată ţara asta dar ne-au distrus, ticăloşii, şi acum nu vor să ne dea salariul… şapte milioane pe lună şi nici pe ăia…” L-am întrebat cum îl cheamă. “Mişu,” mi-a spus. “Sunt paznic aici de trei ani şi ne dau banii când îşi aduc aminte…! Sudor am fost, domnule, cu poanson, am fost în toată ţara! Uite-te la noi acum!” A aprins o ţigară, a scuipat cu obidă şi a murmurat, ca pentru el “Mi-am depus dosarul de pensie, poate mi-l aprobă…”

I-am dat nişte bani. Am dat mâna cu el. Nu cred că fusese vreodată la Băneasa Shopping Center la “Alina şi Bogdan, stiliştii” sau la Sun Plaza, pentru a “remixa bucuria” cu “brrrrrrrrrraţele sus!” Nu cred.
Am plecat, cu un nod în gât atât de mare încât abia mai puteam să respir.
Brrrrrrrrraţele sus! Stiliştii Alina şi Bogdan! Bucătărie IKEA la doar 28 de milioane!! Shopping!!
Sper să-i aprobe dosarul de pensie.

Advertisements

One thought on “Gânduri la o bere

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s