“Strada caută lider.”

Titlul de mai sus reprezintă, de fapt, cuvintele scrise pe o pancartă purtată la protestul de la Universitate şi reflectă cât se poate de clar dimensiunea reală a crizei în care a intrat, din nou, România, odată cu căderea guvernului Ponta.

Aşa cum scriam într-un material precedent (aici), fenomenul social care a contribuit la demisia lui Ponta (probabil spre uşurarea acestuia din urmă) a răbufnit visceral iar căderea guvernului a ׅ“dat curaj”, dacă pot să mă exprim astfel, mişcării, ai cărei membri şi-au adus aminte de toate porcăriile îndurate de români de la clasa politică şi au plusat, cerând imperativ reformarea completă a sistemului, fapt care l-a surprins pe Klaus Iohannis până la panică pentru că a fost prins, practic cu chiloţii în vine de către manifestanţii furioşi.

La ora asta, emoţiile încep să se estompeze iar “strada”, cum o numeşte mass-media, se confruntă cu propria sa inconsistenţă, dat fiind faptul că însăşi structura sa este incoerentă, ceea ce deschide larg calea celor deja infiltraţi în rândurile protestatarilor – şi mă refer aici la agenţii plantaţi de SRI în scop (nu numai) informativ precum şi la libărcile trimise acolo de partidele politice, fiecare cu instrucţiunile sale specifice.

Înţepenit în proiect de propria incapacitate, de propria paralizie politică, Klaus Iohannis nu poate nici măcar să se hotărască cum să trateze cu protestatarii: să-i ia ca grup de unde să extragă nişte lideri, în cel mai bun caz, îndoielnici sau să privească fenomenul la adevărata sa amploare (ceea ce i-ar confirma faptul că credibilitatea sa se află într-o cădere liberă uniform accelerată). În acest moment, se poate spune că România mai există doar ca teritoriu geografic locuit de nişte oameni; din punct de vedere politic însă, România nu mai există. Serviciile administraţiei lucrează în virtutea inerţiei, cu smucituri sacadate, ce amintesc de un motor ce dă rateuri – întrebarea e: se va opri?

Propunerile venite din stradă pentru numele celor care vor discuta cu Klaus Iohannis (pentru că de negocieri nu poate fi vorba) atrag atenţia cel mult prin naivitate: un băiat, Adrian Despot (care ieri a zis că nu vrea, azi a zis că ba da, vrea) sau (ţine-mă, Doamne!) Tudor Chirilă care… care ce? Lipsa de cultură politică a românilor este năucitoare şi, după cum se vede, ultima găselniţă a “străzii” o şi confirmă: Simona Halep, ministru al sportului (variantă pe care am citit-o în Adevărul şi aproape mi-am făcut cruce).

Revenind la titlul materialului, românii au, într-adevăr, nevoie de lideri – nenorocirea e că nu mai au de unde să-i ia, dovada fiind propunerile fantasmagorice făcute lui Klaus Iohannis pe de-o parte şi ciorovăielile penibile din faţa intrării la Cotroceni între aceiaşi oameni care, cu câteva ore în urmă, strigau, umăr la umăr, aceleaşi sloganuri mobilizatoare, pe de altă parte. E ceva firesc, la urma urmei; însăşi lipsa de coeziune a maselor a fost cea care a dat forţa protestului dar acum, faţă în faţă cu nevoia stringentă de a găsi soluţii concrete, oamenii îşi aduc aminte că fiecare are propriile păreri şi asta va duce, în mod inevitabil, la destrămarea fenomenului social, lucru de care vor profita partidele şi ONG-urile care, oricum, gâfâie cu limba pe-afară, dând târcoale intrării de la Cotroceni.

Acuma, ce variante ar putea fi luate în calcul de Klaus Iohannis?

Prima ar fi cea a alegerilor anticipate, cerute cu obstinaţie de prăpădiţii de liberali, care s-au cam săturat să stea în opoziţie şi să-i lase doar pe alţii să fure. Varianta asta e de neacceptat de către cei care vor o reformă completă a sistemului deoarece nu ar fi altceva decât o rotaţie a cadrelor, pe principiul “pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii.”

O altă variantă ar fi aceea propusă de “stradă”, a unui “guvern de tehnocraţi.” Deşi prea puţini înţeleg consecinţele unei asemenea alegeri, sună bine la urechi. Problema va apărea în momentul în care, neavând susţinere politică, respectivul guvern ar fi trântit după şase luni, printr-o moţiune de cenzură elaborată de jigodiile din parlament şi adio, guvern de tehnocraţi. Pe de altă parte, un asemenea guvern ar pierde imediat legătura cu alegătorii deoarece, fiind vorba, nu-i aşa, de profesionişti tot unul şi unul, n-ar mai avea nevoie de mandatul poporului pentru diversele acţiuni specifice, rezumându-se la a conduce România ca pe o corporaţie. Păgubos lucru, ce ţine mai curând de neo-liberalismul odată promovat şi acum blestemat pe toate drumurile prin Europa…

Alta: demisia, in-corpore, a Parlamentului şi repornirea întregului sistem. Constituţional vorbind, dacă parlamentul respinge de două ori succesiv propunerile lui Klaus Iohannis pentru postul de prim-ministru, se autodizolvă. Asta ar fi una; alta ar fi ca toţi parlamentarii să completeze o foiţă cu titlul “Demisie”, ceea ce jigodiile alea nu vor face nici dacă-i ameninţă cineva cu moartea. Aşadar, cade şi asta.

O altă variantă, poate cea mai nefericită dintre toate, ar fi o lălăială dezlânată, cu guverne provizorii şi de sacrificiu, care să ţină până la alegeri. Nici nu vreau să dezvolt pentru că nici un om cu un minim de discernământ n-ar merge pe varianta asta.

Aşadar, ce rămâne? Păi, o să iasă nasol. Degeaba caută strada un lider, pentru că n-are de unde să-l ia. Sistemul e un cerc închis; nu poţi să alegi nişte cântăreţi, artişti, sportivi, fie ei şi de top, pentru a reforma un mediu politic putred de la rădăcină. Cheia succesului în orice domeniu – şi asta nu înţeleg românii – este SPECIALIZAREA şi nu, asta nu ne duce automat la varianta unui guvern de “tehnocraţi.” Problema sistemului politic românesc nu e una profesională ci una morală; e posibil ca 80% din politicieni să fie, pe meseria lor de bază, nişte profesionişti desăvârşiţi dar, atâta vreme cât au ales să mintă şi să fure, competenţa lor nu mai valorează nici cât o ceapă degerată aşa că ar trebui aduşi alţii în loc. Dacă însă priveşti puţin la cei care au fost selecţionaţi pentru a discuta cu Iohannis formarea unui nou guvern, te ia cu fiori reci: Sorin Ioniţă, Cristina Guseth, Liviu Mihaiu, Andrei Cornea, Claudia Postelnicescu şi alţii, cu toţii, exponenţi ai lui Traian Băsescu – şi dacă ASTA e formula agreată de protestatari, atunci ne-am dus dracului, din nou.

N-aş vrea să fiu acum în pielea lui Klaus Iohannis, pentru nimic în lume…

Advertisements

4 thoughts on ““Strada caută lider.”

  1. Mai este una de substanta, sistemul politic legea partidelor si legea electorala. noi mergem pe vot universal direct, cind n-avem pic de pregatirepolitica si nicio experienta democrata, iar americanii folosesc acelasi sistem al votului indirect, prin reprezentare, de citeva sute de ani de democratie reala!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s