Super-lumea super-populată cu super-proşti, în care suntem obligaţi să trăim

bwAşa, care va să zică şi pe voi vă scoate din ţâţâni titlul de mai sus, este? După ce l-am scris, am avut o pornire teribilă să-mi dau singur un cap în gură, imbold care şi-a schimbat brusc direcţia, sensul şi victima atunci când am auzit pe la radio un băiat cu voce de scapete care îndemna poporul la “super distracţia” pe care n-o poţi obţine decât cu un anumit telefon şi cu un anumit pachet care, în mod absolut gratuit, îţi permite să-ţi arăţi chiloţii lumii întregi prin extraordinara opţiune de sharing. Cu alte cuvinte, nu-ţi luăm nici un ban atunci când tu “rămâi conectat cu prietenii” şi te faci de căcat în mod absolut plenar, nediscriminatoriu, cu un zâmbet tâmp pe faţa aia de cretin.

“Super distracţie”? Aţi observat că, în ultima vreme, o grămadă de chestii absolut banale au devenit, subit, “super”? E frumos afară? E super-frumos, mă! E cald? E super-cald! E frig? Noo, e super-frig! Mâncarea de la vreun restaurant? Super-bună! Vreun tip okay? Super-cool! De unde dracu’ nevoia asta de superlative lipite ca nuca-n perete de banalităţile cotidiene, poate din cauza faptului că vrem să ne convingem pe noi înşine că, vorba lu’ Leibniz ăla, trăim în “le meilleur des mondes possibles”, în cea mai bună dintre lumile posibile ? Asta îmi aduce aminte de ăla care cădea de pe un zgârie-nori şi, pe la etajul 20 zicea “ei, până aici nu e rău…”

Ce mă scoate din minţi până la paroxism sunt stereotipurile “motivaţionale”, exprimate în fraze de-alea fistichii, care sună din coadă, de tot felul de imbecili siniştri cărora li se uită-n gură o turmă de nefericiţi, decerebraţi, cretini în sensul pur clinic care-şi cer voie singuri să bea un pahar cu apă şi după aia stau cu el în mână la fel ca măgarul lui Buridan între cele două străchini. Problema e că însuşi sistemul ăsta de rahat în care trăim e conceput pentru a ne face minţile praf, creierii zob şi de a ne anihila orice pornire de gândire independentă sub aparenţa unor mesaje de tip “motivaţional” care induc, de la vârste mult prea fragede, ideea că, pentru a reuşi în viaţă, trebuie să ai câteva atribute fără de care n-ai nici o şansă. Truse de cosmetică pentru fetiţe între 6 şi 12 ani, reviste de căcat cu adolescenţi perfecţi din punct de vedere fizic (slavă Photoshop-ului!), materiale de presă de tipul “Cum să-l înnebuneşti în pat” sau “Vrei sex perfect? Iată ce trebuie să faci!” precum şi toate nenorocitele alea de reclame, bannere, outdoor-uri care promovează imaginea unui homo-ludens, omul modern pentru care totul e o distracţie, super-distracţie mai precis iar scopul suprem e deţinerea de bunuri absolut obligatorii pentru cuantificarea succesului – casă mare, maşină, bani, carieră. Super-distracţie, super-sex, super-maşină, super-telefon… mă da’ mai ştie, oare, cineva, să trăiască şi să gândească normal?

Nu zic, e bine să fii optimist – în sensul în care ştii că ai abilitatea de a depăşi dificultăţile, de a rezolva problemele aferente existenţei personale şi profesionale dar ceea ce se întâmplă la ora actuală ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Te doare ceva? Ia medicamentele astea care îţi iau durerea cu mâna (dar să nu care cumva să mergi la medic pentru a depista cauza, că ne scade profitul!). Vrei să slăbeşti? Ia pastilele noastre care te vor ajuta, cu siguranţă (dar nu te gândi vreodată să-ţi schimbi modul de alimentaţie cu unul echilibrat, în care legumele şi carnea au, fiecare, rolul lor)! Vrei şi tu o maşină ca a vecinului dar eşti în budă cu banii? Noi îţi dăm credit pe loc (dar te legăm de noi pe viaţă iar creditul ăla îl vei plăti de încă 3-4 ori)! …şi lista ar putea continua dar v-aţi dat seama unde bat.

Totul e conceput pentru a manipula, pentru a forma un mod de gândire standard care exclude analizele proprii, gândirea pentru sine şi, nu în ultimul rând, acel atribut care ne diferenţiază net de celelalte specii: capacitatea şi dorinţa de a pune întrebări, despre orice.

Veneam azi dimineaţă spre serviciu şi am fost nevoit să opresc la semafor, deşi era verde, pentru că pietonii începuseră să traverseze pe roşu, ca o haită de zombies; zici că erau teleghidaţi de cineva. Pe cuvântul meu că m-am înfiorat, am simţit un degeţel rece plimbându-se pe coloana vertebrală şi m-am gândit că ar fi mai bine să mă împuşte înainte să ajung în halul ăla, fără măcar un dram de instinct de conservare, fără o gândire dinamică, în permanenţă adaptată la mediu. Am claxonat scurt şi singura reacţie a fost a unei femei care, după ce mi-a adresat un zâmbet tâmp, a ţopăit puţin cu graţia unei vaci prin nămol, pentru a demonstra că se grăbeşte. Brrr!! Şi am mai văzut ceva: cel puţin jumătate din ei vorbeau la telefon. Ce-o fi atât de important pentru atâta lume care, chit că e pe stradă, în maşină, la terasă, vorbeşte la telefon cu o patimă de zici că e ultimul lucru pe care îl are de făcut? “Fii în permanenţă conectat!” Conectat cu ce, frate? Şi de ce în permanenţă? De ce pizda mă-sii trebuie să “şeruieşti” tot ce faci, tot ce mănânci, tot ce gândeşti cu alţii pe care, de fapt, îi doare-n cur de tine pentru că sunt prea ocupaţi ei înşişi să-şi “şeruiască” fiecare băşină întru informarea publicului vis-a-vis de funcţionalitatea propriului tract digestiv? Telefoanele au internet, televizoarele au internet, frigiderele au internet, casele, la dracu’! au internet, ochelarii iţi deschid site-uri de internet, maşina se conectează şi ea… ce porcărie de lume e asta în care trăim, mă? Ai cont pe facebook, exişti, n-ai, eşti varză! Poze cu mâncare, poze cu pisici, poze cu mă-ta, cu primul rahat la oliţă al progeniturii, cu nevastă-ta gravidă a cincea oară (vaaai, scumpo, suntem iar mămică!)… bă, da cam până unde poate fi împinsă limita tâmpeniei la specia asta a noastră?

Eram odată pe undeva şi s-au întâlnit două tipe, una cu un copil în căruţ şi cealaltă cu plodul atârnat de mână. “Dragă, tocmai ne întoarcem de la grădi!” De la GRĂDI?? Ce pula mea e GRĂDI? Da’ grădiniţă nu poţi să zici, idioato, n-ai învăţat celelalte litere? Cealaltă, ton afectat: “Noi suntem puţin răciţi şi avem mucişori…”. NOI? Adică amândoi? Să trăiască revistele şi site-urile pentru femei, care le învaţă pe doamne să fie tâmpite. Bleah.

Gata pe azi, am bătut câmpii destul. Plec în cursă. Aipa.

Advertisements

3 thoughts on “Super-lumea super-populată cu super-proşti, în care suntem obligaţi să trăim

  1. toata lumea noastra minunata e facuta ca o colonie de muci de apa. e importanta supravietuirea organismului general, iar fiecare individ e descompus pana la instinctele animalice. oamenii au senzatia ca daca lasa ca melcii urme pe net, inseamna ca viata le e plina, semnificativa. nu zic sa se apuce sa isi duca viata in vreun ashram (desi nu m-as plange daca toti pe care-i stiu cretini ar taia-o in tibet), doar atat: oameni, mai scoteti-va capetele din frizeria aia din timisoara!
    si sa nu uit: dar de termenul vomitza (scuze, am uitat diacriticele in ceilalti pantaloni), ce zici? savuros, nu?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s