Gloanţe oarbe (2)

Mi-a spus cineva care mi-a citit blogul “Mă, da’ ţie nu-ţi convine chiar nimic??”
Nu.
bulletAm văzut, în Timişoara, o reclamă sau firmă, cum vreţi să-i spuneţi, la intrarea într-o curte: “MANICHIURĂ PEDICHIURĂ COAFURĂ FRIZERIE în fund”.
Evident, era vorba de “în fund”-ul curţii dar tot sună de milioane. Am râs ca prostul, singur, vreo oră pe chestia asta.

bulletTot în Timişoara, pe undeva pe lângă “frizeria în fund”, o prăvălie care, conform textului de pe geam, efectua “tatuaje temporare, semipermanente şi permanente”.
Acuma, să-mi spună şi mie cineva: ce naiba înseamnă “semipermanent”? Ori e permanent şi atunci e, evident, permanent (duh!) ori nu e şi atunci e temporar. Semipermanent? Adică se şterge şi nu prea? Cum vine asta, mă?

bulletAm auzit o reclamă la radio, la dracu’ ştie ce medicament miraculos care ar conţine, apud copywriter-ul cretin care a conceput-o, “mini-micro-particule”.
Frate, eşti prost? Ai făcut, mă, fizică la şcoală şi dacă da, ai stat la, măcar, o singură oră? Am senzaţia că termenul de “mini-micro” se referă mai curând la ce-ai tu pe-acolo, îndărătul osului frontal…

bulletAm fost – mare greşeală! – la munte cu unii care, se vede, confundă muntele cu Sinaia şi ursul cu câinele. S-au îmbrăcat aproape toţi în pantaloni de-ăia de camuflaj, cu geci negre, verzi sau în culoarea căcatului şi s-au uitat ca proştii când i-am întrebat la ce le folosesc culorile alea dacă li se întâmplă ceva şi, din cauza ţoalelor, nu pot fi reperaţi vizual.
Ce m-a făcut să râd isteric a fost însă termenul de “munţomani” (ce dracu’ o mai fi aia) cu care se autocaracterizau atunci când planificau strategii de evadare dacă le iese ursul în faţă.
O altă tâmpenie auzită la munţo… ăştia a fost aia cu “Nu fumăm la munte că e păcat să poluăm aerul…!” Am râs cu lacrimi şi m-am refugiat cu doi amici pe o terasă, la o bere, pentru a-i aştepta pe oamenii-munţilor să se întoarcă din expediţia aia a lor de căţărat pe pietre şi uitat după urs.
S-au întors, toţi.
Cred.
bulletPreşedintele Klaus Iohannis – ştiţi voi, ăla de la Cotroceni – tace, în general.
Ce mi-o fi venit… mai bine mă duc să-mi deschid o bere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s