Încă o teorie a conspiraţiei, na!

mystery-manDe la alegeri încoace, se întâmplă lucuri interesante în România. Ţara asta a devenit ceva similar cu o casă în care se face simultan curăţenia de paşte şi crăciun plus schimbatul mobilei, reparatul şi zugrăvitul pereţilor şi schimbatul uşilor şi al termopanelor. Adică, cu alte cuvinte, un haos total, cam ca în comediile lui Moliere aproape de final, când situaţia e aşa de bulibăşită că te ia durerea de cap şi nu mai ştii cine-i bun şi cine-i rău şi cu cine ar trebui să se mărite fata negustorului care află că tac-su e, de fapt, fratele mă-sii iar flăcăul pe care-l iubeşte e de fapt frate-său vitreg dinspre tac-su original.

Cam aşa e în România acum.


Îi arestează pe bulangiii ăştia pe capete, fratele meu şi mâine-poimâine, DNA-ul o să-şi facă birou la Casa Poporului: măcar să facă, naibii, economie de carburant cu deplasările.

ANAF-ul e pe cai mari, pică băieţii ca muştele şi mi-a şoptit mie o păsărică de pe gard că, în curând, o să înceapă ăştia să ia la controlat firmele după catalog, adica alfabetic. Să vezi atunci futai regesc. Ha!

Cum tot umblu prin ţară de nebun, am constatat o intensificare cu 500% a activităţilor poliţiei, atât de la rutieră cât şi de la locală şi operativă. Controale, patrule, legitimări, cocalari puşi la măturat şi luaţi la şuturi – după ce au tăcut ca proasta-n pulă 25 de ani, luaţi la mişto şi scuipaţi în bot de toţi căcaţii cu X5 sau SLK şi ceafa groasă, s-au trezit băieţii că pot şi au voie să înceapă să facă ordine. Sau li s-a dat voie să-şi facă treaba…?

Pică parlamentari, lideri de partide, primari şi curvele lor, consilieri, oameni de afaceri (halal afaceri, mă, zdrenţelor!) sugaci şi pupători de prin instituţii şi partide, rude de preşedinţi, Ve Ve Ponta plagiatorul e şi el pe făraş – o grămadă de gunoi de reciclat.

Poate sună nebuneşte dar mie îmi pute totul a chestie regizată şi dirijată din altă parte. Adică atâţia ani, nici DNA-ul, nici ANAF-ul nu au mişcat un deget, n-au dat măcar impresia că vor să facă treabă şi brusc, de la alegeri încoace, zici că au intrat toţi în fibrilaţie iar coada la uşa arestului e pe trei rânduri.

Plus că, de fiecare dată când e câte unul adus cu duba la DNA, invariabil se află acolo şi o gaşcă de indivizi care îi dau cu Huo! şi cu La puşcărie! şi care zornăie cătuşe. Adică ce, ăia n-au ce face? Şi-au făcut sediu permanent acolo? I-a adus cineva ca să facă atmosferă?

Plus, ce dracu’ e cu campania asta pe televizor şi la radio a ANAF-ului, care ne spune că “România trăieşte cu taxele tale”? Bine, bine, înţelegem aproape toţi că impozitele trebuie plătite dar nu cumva ăsta e un mesaj subtil care spune, de fapt “Intraţi în legalitate, ăia care n-aţi făcut-o, că venim!”?

Spunea directorul de la Raiffeisen Bank – un olandez – că în cinci ani n-o să mai existe maşini parcate ilegal. A vorbit ăla doar ca să se dea deştept sau i s-a dat liber să transmită mesajul ăsta? Ce a vrut el să transmită cu asta? Ce mai ştie şi nu spune, de fapt?

Bă, să ne înţelegem bine: n-am nimic împotrivă să fie ordine şi organizare. Mă bucur de nu mai pot când aflu de câte o jigodie de politician că e arestat şi condamnat; din partea mea, să le taie şi puţa cu unghiera şi să le-o îndese în cur. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Pentru doamnele din politică nu zic nimic, că ar fi prea oribil…
Eu, însă, nu i-aş băga la pârnaie, să stea acolo pe banii mei. Aş face, tată, colonii penitenciare de muncă, le-aş da câte o linguriţă de plastic şi le-aş zice “Săpaţi cu ea terasamentul pentru autostradă; cât săpaţi, atâta mâncaţi, futu-vă-n gură. Dacă rupeţi linguriţa, veţi fi biciuiţi peste testicule cu sârmă ghimpată.”

Da’ vezi că ceea ce mă frământă pe mine e altceva: de unde vine fervoarea asta pentru ordine când, timp de 25 de ani, a fost nenorocire aici? Le-a zis cineva “Gata, băieţi, vă dăm drumul din lesă! Pe ei, rupeţi-i!”?

Cine-i cinstit? Cine-i ‘oţ? De ce tocmai acum? De ce nu de acum 20 de ani? Cine şi de ce a lăsat să apară problemele astea? Cine dracu’ ia decizii, de fapt, în ţara asta? Coldea de la SRI şi “damele de negru”? E Coldea omul FBI-ului, al Departamentului de Stat, al BND-ului, al Mossad-ului? SRI-ul a lăsat, dintotdeauna, să se scurgă informaţii în presă, pentru a crea o stare de spirit sau de fapt, urmând ca opinia publică să pună botul la diverse chestii.

Nu cumva ăsta e un scenariu pus la punct încă demult? Cine se bate, de fapt, aici şi cu cine? Cine conduce, de fapt, România?

Suntem atât de patetici încât am involuat la stadiul de marionete trase de sfori din altă parte?

Hai că mai am una, absolut delirantă.

Mall-urile şi hipermarket-urile, construite într-un ritm ameţitor în toată ţara, ce sunt, de fapt? Dacă te uiţi atent, trei sferturi din magazinele alea căcăcioase din mall-uri n-au clienţi, pentru că vând marfă de rahat la nişte preţuri de rămâi tâmpit. Cum îşi scot ăia banii?

Da’ ia gândiţi-vă niţel: cum sunt mall-urile şi hipermarket-urile, mai ales astea din urmă? Modulare, tată. Înalte de câte 20 de metri şi mai bine, se pot modifica de pe-o zi pe alta. Instalaţie de apă trasă pe toată lungimea – adică sprinklerele alea, care sunt, de fapt, nişte robineţi, este? Păi ia gândiţi-vă că în 2-3 zile, acolo se pot amenaja compartimente – sau celule, dacă vreţi – pentru un întreg cartier.

Este că la asta nu v-aţi gândit? Vă pune creierii pe moaţe, ai?

V-am pupat; mă duc să-mi pun pălăria de staniol, să nu-mi bage ăştia radiaţii în creier…

Advertisements

3 thoughts on “Încă o teorie a conspiraţiei, na!

  1. Ceeea ce ma intriga cel mai mult in toti acesti 26 de ani, dar mai ales in ultimii 4-5 este duplicitatea SRI-ului… Baietii astia se poarta la fel ca pe vremea Vechii Securitati, merg la 2 capete, fac rapoarte despre privatizarile frauduloasesi loviturile de tun date ce ameninta stabilitatea Romaniei, dar nu se implica deloc! Pai atunci care dracu’ mai este rolul lor? ca asa si presa face muncva de informare de 10 ori mai multa si mai cu folos, infinit mai mult folos, decit SRI, o institutie parazitara, exceptind acele directii ce se ocupa cu munca operativa, combaterea terorismului, urmarire, anihilare, etc. grupari crima organizata, ce grupari mafiote mai mari exista in tara asta, altele decit Partidele Politice? Care au distrus Romania si pun permanent in pericol stabilitatea ei, politica, economica, financiara, etc…. Pai si atunci?! De ce nu reactioneaza IN NICIUN FEL, ii tot dau cu rapoartele pe care le-au trimis ei Presedentiei si Parlamentului, pai acolo este chiar Capul Caracatiei Mafiote din Romania!

    Liked by 1 person

  2. PS
    Ideea ta despre Coloniile de munca penitenciare este una fabuloasa! Detinutii astia, dar mai ales cei din CORUPTIE, ar trebui trimisi pe santiere, sa munceasca si ei in folosul societatii de care si-au batut joc atita amar de vreme… Sa-l vad pe Ponta, Sova, Dragnea, Nastase si toata gasca de delapidatori, hoti si jefuitori, la MUNCA! Pentru ca ei nici nu stiu ce inseamna asta. D-nul “Profesor” Felix, ar avea prilejul sa mai stringa esi el ceva parale, dar din munca cinstita de data asta!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s