Roadhouse of Horror

Am avut ceva treabă la Roman, în Neamţ şi am fost nevoit să mă cazez acolo pentru o noapte (asta pentru că mi-a fost lene să mai merg încă 80 de kilometri până în Fălticeni, unde stau de obicei când e cazul).
Rău am făcut.

Locul pe care l-am găsit – ce mână am! – se numeşte pensiunea Andra, listată cu 3 stele pe net, 70 de lei camera single. Se află în comuna Horia, lângă Roman, la intersectia E85 cu DN15D (spre Piatra Neamţ), asta ca să stiţi de ce să vă feriţi.

N-o să intru în prea multe detalii descriptive pentru că mai jos sunt nişte poze pe care le-am făcut cu singurul amărât de telefon pe care îl aveam la mine, de-aia calitatea imaginii e de toată jena.
Ideea e că, atunci când am deschis uşa camerei mi-au venit în minte instantaneu celulele de bulău văzute prin filme; imaginaţi-vă o cameră de 2 pe 4 (am măsurat-o), cu un pat, un dulap atârnat de perete şi un cuier de prin paleoliticul inferior. A, şi o… cum dracu’ să-i zic… o debara cu pereţi de lemn în care se afla un duş care nu stropea decât prin 3-4 găuri, fiecare în direcţie opusă, un vas de toaletă cu banda pe care scria “Igienizat” refolosită de nenumărate ori, un lavoar ceva mai mic decât cel din trenurile alea vechi şi o savonieră care, odată, pe vremea lui Norman Bates, probabil, conţinuse săpun lichid; acum nu conţinea decât o zeamă tulbure prin care pluteau chestii mucilaginoase negre spre verde. N-am avut curaj să deschid capacul; alea care pluteau acolo păreau foarte dornice să sară la mine.
Apa se scurgea pe jos şi ţevile picurau în draci de la toate îmbinările; din canalizare te trăsnea un damf care l-ar fi doborât chiar şi pe un aurolac de-ăla care locuieşte prin canale la Gara de Nord.
Praful în cameră… puteai să faci din el oameni de… praf, ca cei de zăpadă, iarna.
Spaţiul liber de sub uşă măsura cam 2 centimetri şi pe-acolo se năpusteau nişte ţânţăroi cât vacile aşa că am pus prosopul sul pe jos, ca să le tai din elan.
Bineînţeles, fiind în Moldova, nu lipsea icoana din care se iţea o damă urâtă cu spume, care ţinea în braţe un plod cu capul orientat într-un unghi ce te făcea să crezi că are gâtul rupt – i l-o fi rupt ea când a văzut ce faţă are…

Mirosul din camera… în fine… aveţi pozele mai jos.

pensiunea_andra_02 pensiunea_andra_03 pensiunea_andra_04 pensiunea_andra_05 pensiunea_andra_06  pensiunea_andra_08  pensiunea_andra_10 pensiunea_andra_11 pensiunea_andra_12 pensiunea_andra_13 pensiunea_andra_14pensiunea_andra_09 pensiunea_andra_15 pensiunea_andra_16 pensiunea_andra_01pensiunea_andra_07pensiunea_andra_17

Advertisements

2 thoughts on “Roadhouse of Horror

  1. Hai că ți-a prins bine experiența! Sau vrei să mă duci cu zăhărelul? De curioasă, ce fumezi? Nu prea se vede..

    Like

    • Cât despre experienţe, nici nu vreau să încep să le număr că nu mă mai opresc. Mama mă-sii, după câteva beri şi două filme am adormit lemn.
      Da’ frate… să te dai de trei stele pe net şi în realitate să nu te ridici dincolo de standardul de ghetou din Haiti, e cam prea mult tupeu, zic.
      Parliament.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s