Pentru Teodora: răspunsul meu la răspunsul ei

Teodora (habar n-am cine e) a comentat la materialul “Îmi vine să vomit!”, scris de mine pe 20 mai.
Puteti citi comentariul ei aici: https://textepefata.wordpress.com/2015/05/20/imi-vine-sa-vomit/#commentsDacă vă e lene, îl reproduc mai jos:
Vorbind obiectv, ai dreptate. Am citit tot blogul tau si sunt de acord cu cele mai multe din opiniile pe care le exprimi. Pe de alta parte, am fost si sunt socata de multimea de obscenitati pe care le folosesti. Mai exista autori care folosesc expresii vulgare dar tu esti dincolo de limita. Nu vreau sa te simti jignit dar pentru mine e ca si cum nu poti sa comunici cu oameni reali si atunci te descarci aici. De ce atata obscenitate? Ce crezi ca rezolvi cu asta? Iti indepartezi o multime de cititori, desi postarile tale sunt bine scrise dar din cauza vulgaritatilor,imaginea creata de tine e una nefavorabila. Din nou, nu vreau sa te jignesc dar iti spun cum vad eu lucrurile. Stiu ca poti sa nu-mi publici commentul insa cred ca a meritat sa il scriu.
Numai bine.
PS: ai lucrat cumva in presa?

I-am spus că o să-i răspund. Aşadar:

Teodora,
Vorbind obiectiv, ştiu că am dreptate, nu pentru că oi fi eu vreun deştept dar pentru simplul motiv că văd ce se întâmplă în jurul nostru de-adevăratelea, fără lumină roz în cadru.
Faptul că eşti de acord cu opiniile mele nu mă afectează în nici un fel, după cum nu m-ar fi afectat dacă n-ai fi fost de acord cu ele. Respect oricui dreptul de a fi / a nu fi de acord cu mine.
Spui că îmi îndepărtez mulţi cititori cu limbajul meu frust. Puţin îmi pasă. Dacă mă citeşte cineva, prefer s-o facă trei care înţeleg decât trei mii care hăhăie prosteşte, cu degetul în gură.
Nu încerc să-mi construiesc o imagine şi nici să-mi promovez una; pur şi simplu nu mă mai interesează asta.
De asemenea, ar trebui mult, mult mai mult decât ce-ai spus tu ca să încep să mă simt jignit. Cu mult mai mult.

Bun, astea au fost alea simple. Să abordăm puţin chestiunile mai complexe.
Vreau ca un singur lucru să fie foarte clar: m-am săturat până-n gât de ifosele pe care ni le dăm, de efortul de a părea ceea ce nu suntem, doar pentru a face o impresie bună altora care şi ei, la rândul lor, se comportă la fel de fals în acelaşi scop. Nici nu ştiu ce naiba e asta: un cerc vicios sau un bulgăre care a luat-o la vale de nebun, a cărui masă creşte cu fiecare rostogolire.
Aproape fiecare gest făcut în public echivalează la un anumit nivel cu cel al cocalarului unsuros care pune pe masă, la vedere, cheile de la BMW şi telefonul “de firmă” pentru a epata măcar cu alea – cu altceva fiindu-i imposibil. În lumea “necocălărească”, lucrurile se petrec la fel doar că, în loc de chei şi telefon, exhibăm atitudini pretenţioase şi preţioase, încercând cu disperare să urcăm o scară socială iluzorie. Ne pupăm la telefon şi după ce închidem ne dăm dracului reciproc, cu rânjete superioare; ne admirăm unii altora realizările, disimulând artistic invidia cruntă ce ne macină; femeile se complimentează reciproc pentru felul în care arată, deşi fiecare crede despre cealaltă că e doar o matracucă de doi bani duzina; ne încliftăm în costume elegante cu crăvăţele şi facem pe gentleman-ii deşi în realitate suntem doar nişte pitecantropi care au schimbat ciomagul cu pixul şi tableta… şi aş putea continua la infinit.
Reacţiile naturale au devenit deranjante. Ori te supui cutumelor sociale şi trăieşti în minciună, ori vei avea o viaţă grea şi plină de obstacole. Să spui “pula” în public a devenit aproape un act de curaj; cât despre altele… să nu mai vorbim.
Ne-am obişnuit să ignorăm realitatea – nu e decât una, să ştii – şi să inventăm, fiecare, realitatea proprie; trăind în ea zi de zi, ajungem să nu mai discernem ce e cu adevărat real şi, cum omul e produsul mediului în care trăieşte, rezultatul nu poate fi decât o societate cu fundul în sus, care se minte pe ea însăşi în fiecare secundă a propriei existenţe.

Îmi spui că e posibil să nu pot să comunic cu oameni reali şi că mă descarc aici. Aşa cum am scris în pagina de deschidere, catharsis-ul meu e aici. Comunicarea… e unul din cele mai greu de făcut lucruri în ziua de azi, când un dialog pare mai curând format din două sau mai multe monologuri dezlânate, fără cap şi fără coadă, decât un schimb de argumente şi opinii care să ducă UNDEVA. Ai observat că oamenii nu mai COMUNICĂ ci fiecare caută să-şi impună punctul de vedere? Crezi că e-n regulă? Nici eu, de aia mi-am făcut aici un loc unde mă pot exprima liber – dar nu prosteşte – şi, cu puţină baftă, alţii pot şi ei să înveţe că existenţa nu se rezumă la stereotipuri de rahat, ochi daţi peste cap sau priviri/atitudini universal scârbite.

Aia e. Habar n-am dacă ai priceput ce-am vrut să zic aici; după cum te exprimi, probabil că da.

A la votre.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s