Cum m-a pupat una drept în bot

Nici nu ştiu cum dracu’ să încep postul ăsta şi parcă nici nu-mi vine să-l scriu da’ a fost prea de tot, mă… cred că un psiholog ar putea să scrie o ditamai dizertaţia pe tema asta dar, cum nu fac parte din breaslă, o să mă limitez la a reda faptele.

Eram în Bacău, acum două zile, pe drum spre Iaşi. Poate ştiţi că există o variantă în care faci la dreapta după ce cobori podul ăla şi după aia ţii un drum de tot rahatul până la un sens giratoriu mare, unde faci dreapta din nou. În fine… intru în sens, fac dreapta şi calc frâna brusc pentru că în faţa mea oprise un animal de Audi argintiu… noroc că eram cu maşina mică altfel oprea Pulea Spătaru’ şi îi făceam ăluia spatele franjuri.

Dau semnal stânga să-l depăşesc pe idiotul oprit de-a-n pulea în carosabil dar cum banda doi era plină, aştept. Băi frate şi nu zici că începe ăla cu Audi să dea cu spatele, da’ hotărât, aşa. Am băgat marşarier într-o fracţiune de secundă însă, când am aruncat un ochi în oglindă, unul cu o Skoda oprise şi el, săracu’, în spatele meu, cu semnal pentru banda doi. Am scos din viteză, m-am rezemat de claxon şi am călcat frâna, măcar să nu mă împingă idiotul ăla cu Audi în cel cu Skoda din spate.
Şi poc.
Vreo două-trei minute am blestemat de toate alea sfinte sau ne-, cu diverse variante de sex oral şi anal, perfuzii cu diluant şi perversiuni fioroase cu toate rudele animalului, până la gradul şase inclusiv. Se dă una jos din Audi. O femeie care chiar părea OK, nu vreo matracucă aşa că am fost inspirat că mi-am ţinut blestemele în maşină. Cobor şi eu. Mă uit la maşină, n-avea nimica, că se flexase spoilerul şi revenise fără urme. Aia, fără glas, palidă. Zic “Ce faceţi, doamnă…?” Ea îngaimă ceva cum că îi pare rău. “Păi bine, doamnă”, zic “aici se opreşte? Fără avarii, în carosabil. la ieşire din sens şi mai şi daţi cu spatele?? Da’ oglinzile alea le folosim şi noi?” Femeia era speriată, se vedea pe ea. “Ce naiba aţi vrut să faceţi cu manevra aia?” întreb. Răspunsul ei: “Am vrut să-l iau pe un vecin şi voiam să dau cu spatele până la el…”

Bă, jur că m-am strâmbat de râs vreo două minute şi singurul lucru de care am mai fost capabil a fost să-i zic ăleia să fie mai atentă altădată; m-am urcat în maşină şi dus am fost. Vreo 10 kilometri am râs isteric. Băi frate, am aproape un milion de kilometri făcuţi pe toate drumurile posibile, prin toată Europa precum şi peste baltă; am trecut printr-o grămadă de situaţii da’ asemenea justificare n-am mai auzit…
Săru’ mâna, doamnă! You just made my day…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s