Analiză pe text (sort of, anyway…)

ca-un-stalp-stau-in-luna-ce-frumoasa-ce-nebuna-floare-albastra-nudul-fetei-desen-creioan-e-colorateCei mai mulți dintre noi am făcut – și am terminat – măcar o școală. Îmi aduc aminte că, uneori, cum stăteam noi în bănci și ne uitam cu oglinda lipită pe gheată sub sarafanul colegei din față, tovarășa de română (așa era atunci, bă, cu tovarășa!) ne zicea, cu o expresie răutăcioasă pe față: “Și acum, scoateți o foaie de hârtie.” Auzeai un “Ăăăăăăăăîîîhh!” general, în care mai distingeai câte un “Să-mi ba’ pula…” obidit, strecurat printre dinți. Subiectul: “Floare albastră de Mihai Eminescu. Ce-a vrut să zică poetul în versurile sale?”

Ha?? Cum adică, ce-a vrut să zică? Adică, a vrut să zică ceva ce nu e trecut acolo, în poezie? Stai puțin, frate… el a vrut să zică ceva și a scris altceva?? Asta n-am înțeles eu niciodată, nici bătut: ce mai e de comentat aici?


Omu’ produce o metaforă finuță, horticolă, dacă se poate spune așa, referitoare la un rendez-vous în pădure cu o gagicuță căreia îi place de el. Mă rog, și lui îi place de ea da’ el e mai aerian, așa (“Iar te-ai cufundat în stele / Și în nori și-n ceruri ‘nalte…”) cu gândul la concepte care țin mai mult de filosofie decât de faptul că fătuca aia îl tot alintă și i-o zice aproape pe față (“Băi băiatule, facem și noi ceva azi??”) El râde și tace ca peștele în acvariu. Aia insistă, săraca și tot încearcă să-l stârnească (“Te ocupi și de mine, mă?”) dar individul se mulțumește să asculte și, până la urmă, normal că aia o ia razna și-i dă papucii. “Înc-o gură și dispare… / Ca un stâlp eu stam în lună!” Ca un stâlp, mda. Adică aia se urcă practic pe tine și tu stai ca un stâlp.
În cele din urmă, flăcăul nostru se dezmeticește și iese din transă, doar pentru a constata că fătuca s-a topit, s-a cărat, furioasă și l-a lăsat să filosofeze în continuare.
Revenirea la realitate e dură, ăla realizează ce-a pierdut și, ca un bărbat adevărat, începe să jelească (“Și te-ai dus, dulce minune / Și-a murit iubirea noastră / Floare-albastră! Floare-albastră! / Totuși este trist pe lume!”)
Păi bine, mă, băiatule, nu s-a rugat aia de tine timp de 12 strofe, n-a avut biata fată atâta răbdare cu tine, ca să cobori din sferele alea înalte și să te ocupi nițel și de ea? Ce naiba, frate…

Asta n-am reușit eu să pricep niciodată, nici să mă tai: ce e de interpretat aici? Acuma, eu am băgat un titlu la întâmplare, care mi-a venit în minte spontan dar asta se aplică și altor creații literare. Cum să interpretezi ceva ce e atât de limpede, de ce să întorci lucrurile pe dos, de ce să cauți sensuri ascunse și trăiri pe care respectivul autor poate că nici nu le-a avut? Poate era și el mahmur, cu o durere de cap de-aia de zile mari și a scris și el ce i-a trecut prin minte în momentul ăla, după care s-a dus să se dreagă cu două-trei beri. De unde știm că nu a fost așa? Pierdem vremea, frățioare…

Bă, să nu scrieți așa ceva pe la referatele alea ale voastre, că o să iasă nasol…

Notă: poza (așa-i că e meseriașă?) am luat-o de pe blogul Desene și picturi (https://desenepicturi.wordpress.com/) și este realizată de Corina Chirilă, care nu și-a dat acordul pentru ca eu să-i utilizez lucrarea pe blogul meu. Dacă se supără, o să scot imediat imaginea, cu rugăminți mari de iertăciune pentru că am fost (sunt?) un măgar și nu am întrebat-o în prealabil.

Update: Corina Chirilă și-a dat acordul pentru ca eu să utilizez imaginea pe blog. Mulțumesc frumos!

Advertisements

2 thoughts on “Analiză pe text (sort of, anyway…)

  1. Mi-a mai spus o prietenă că ea nu citește poezie că e o modalitate complicată a oamenilor de a zice ceva ce poate fi spus simplu. Cam aceeași idee ca și tine. 😀
    Ok. În primul rând dacă un elev mi-ar fi făcut o asemenea analiză i-aș fi dat zece fără să stau pe gânduri.
    Nu sunt de acord cu voi, pentru că mie Îmi place poezia la fel cum îmi place pictura. Absorb emoția, nu mesajul. Nu e un mijloc de comunicare între două persoane care încearcă să se scoată din minți una pe cealaltă vorbind codificat. 😀
    Nu citesc extraordinar de multă poezie, predomină proza, însă îl ador de exemplu pe Nichita. „ Spune-mi, dacă te-aș prinde într-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului/ nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul? ” Nu vreau să te conving. Eu cred că până la urmă poezia e ceva extrem de poersonal.

    Liked by 1 person

  2. Deci am un zece. 😀
    Nichita… ai lovit în – poate – singurul punct în care nu doar că nu pot să te contrazic ci şi în punctul în care e greu să mai spun ceva.
    Nichita e… este.

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s