Stereotipurile în mentalul colectiv (1)

betivi

Veşnicia s-a născut la sat, spunea Lucian Blaga iar noi, cu creierul prespălat de stereotipuri, am halit pe nemestecate afirmaţia asta care a fost, probabil, făcută, într-un moment de reverie al poetului-filozof.

Ne-am obişnuit să luăm de bune tot soiul de sintagme şi cugetări care au atârnat în coadă câte un nume celebru, fără a încerca să despicăm niţel firul în patru, fapt care ar putea să ne ducă la nişte concluzii de-a dreptul hilare. Trăim într-o lume a şabloanelor şi stereotipurilor de tot felul şi ne e al dracu’ de bine aşa pentru că asta ne oferă o scuză să nu gândim prea mult şi să părem dăştepţi şi culţi în cap atunci când râgâim câte o frază de-asta fistichie, care sună din coadă şi ne permite să ne dăm mari în faţa unora la fel de proşti ca noi.


Bine aţi venit la deschiderea festivă (surle şi trâmbiţe pe fundal) a ediţiei speciale “Stereotipurile în mentalul colectiv”.

Va să zică, veşnicia s-a născut la sat. Aşa. Ceva s-a născut la sat, într-adevăr. Că o fi fost veşnicia sau orice altceva, asta s-a întâmplat, probabil, pe altă planetă pentru că aici, la noi, slabe speranţe, frate…

Satul românesc, mult cântat de poeţi, scriitori şi alţi oameni de cultură, pare a fi, dacă te iei după băieţii ăştia, un fel de Arcadie în veşnică primăvară, unde flăcăii şi fetele joacă veseli pe câmpiile smălţate cu flori, ciobanii – şi mai ales ciobăniţele – sunt finuţi şi miros frumos, apariţii angelice printre mieluşei jucăuşi, căpriţe săltăreţe şi văcuţe blânde iar bătrânii satului sunt o parte nişte bătrânei înţelepţi, cu priviri inteligente şi blajine iar altă parte bunicuţe fără riduri la 98 de ani, care surâd candid în timp ce confecţionează coroniţe de flori pentru frumoasele fecioare ale satului. Ţăranii – pardon, sătenii – merg la câmp voioşi, cântând tot soiul de egloge pastorale, îmbrăcaţi curat iar seara se întorc la fel de voioşi pentru a se aduna în jurul focului şi a spune poveşti interesante, pline de tâlc şi învăţăminte pentru tânăra generaţie care-i ascultă cu gura căscată.

Ei bine, situaţia reală e puţin diferită şi diferită a fost dintotdeauna. Dacă ţii neapărat, poţi vedea frumosul şi într-un rahat de pe marginea şanţului dar denaturarea realităţii de care se fac vinovaţi ăia care-au ridicat în slăvi satul românesc este ceva ce mă umple de semne de întrebare.

Satele româneşti, cu rare excepții, în special cele din Dobrogea, Muntenia şi Moldova sunt nişte locuri îngrozitor de urâte; casele sunt văruite aiurea, în culoarea căcatului, cu tot soiul de ornamente de un prost gust desăvârşit iar ţăranii… ei bine, realitatea e că, statistic vorbind, ţăranul român nu prea s-a schimbat de la 1800 toamna încoace. Ţăranii sunt, îndeobşte, nespălaţi şi put; casele lor, pe interior, put a stătut şi a jeg şi a picioare murdare. Au unghiile negre şi le putrezesc dinţii pentru că nu îşi îngrijesc dantura. Când îţi zâmbesc, zici că însăşi Moartea cu coasa îţi rânjeşte în faţă. Îşi fac un titlu de glorie din faptul că dau cu sapa toată ziua – de fapt, o viaţă întreagă nu au fost în stare să facă altceva. Se îmbracă atât de urât că îi vine să borăşti când îi vezi: dacă nu poartă eterna vestă cenuşie croşetată de răz-bunica atunci trag pe ei nişte combinaţii de pantaloni de costum, adidaşi şi cămăşi cu gulerul răsfrânt sau blugi, pantofi şi tricouri pe care scrie “D&G” cu auriu de te ia capul şi îţi vine să te duci pe pustii. Birturile sunt pline la orice oră din zi, mai ales în zilele de alocaţii, pentru că idioţii beau din banii copiilor fără să-i doară nici măcar la un metru în faţa pulii că plozii ăia amărâţi şi-ar dori şi ei, poate, o jucărie sau ceva dulce.

Vinerea, tineretul de la ţară se duce seara “la discotecă” unde ţărănimea de ambe sexe se angajează într-un joc de un cretinism absolut: ele, coafate cu buclişoare şi breton “a la retard” se adună în grupuleţe şi chicotesc ca proastele iar ei se preumblă ţanţoşi prin faţa lor, aranjându-şi părul cu mişcări de pârţari arabi într-un tractir de mâna a paiş’pea. Mai nou, după câteva dansuri din buric pe ritmuri strămoşeşti de manele plus câteva coniace Drobeta (trei lei jum’ate cinzeaca), tânăra pisi de la ţară se scoate pe islaz cu maşina – dacă e şi vreun bemveu (sic!) înmatriculat la bulgari, junele s-a scos: măcar cu o muie sub clar de lună tot se-alege, în spatele geamurilor fumurii şi cu fundal de “Urcă-te pe mine/ Freacă-te mai bine/ Dă motoare verticale/ De-alea supranaturale/ Sarută-mă-n buric/ Şi mai jos cate-un pic, cate-un pic, cate-un pic!/ Sex Fantastik/ Mister Boombastik!/ A DARLA DARLA DARLA como Fantastik/ Sex frontal/ Sex orizontal…”.

Spre dimineaţă, jumătate din tânăra generaţie de la sat e beată pulă, cam un sfert din gagici au luat-o pentru prima oară sus sau jos şi e timpul să înceapă bătaia. La cât alcool de căcat au în ei, nici nu le trebuie cine ştie ce motive ci doar vreun pretext firav şi de la doi pumni în gură se lasă cu bâte, cuţite, spital şi Poliţie iar în unele cazuri, chiar cu colivă. În ultimul caz, părinţii mortului au grijă să ridice câte un crucioi cât toate zilele pe uliţă, unde scrie numele şi data la care a mierlit-o vagabondul care, dacă avea dracului mai multă minte, stătea naibii acasă şi-l citea pe Blaga, pentru a afla cum s-a născut veşnicia la sat.

La ţară încă se mai foloseşte termenul “baie generală”, ceea ce semnifică, probabil, faptul că o dată pe săptămână, ţărănimea se mai spală şi la fund şi, probabil, pe cap. Nu e întâmplător că, până acum vreo 60-70 de ani, era un semn de afecţiune pentru tinerii înamoraţi să-şi caute reciproc păduchii – e pe bune, mă! Oare se uitau şi după ăia laţi?

Ăi bătrâni nu se mai spală… pula mea, o să-i spele alţii după ce-or da colţul, ce să se mai obosească ei…

Când e câte o nuntă, frate, păzea! Tânăra mireasă îşi face părul cu nişte sarmale şi câte o şuviţă de tot râsul iar dobitocul ăla de “ginerică” – mamă, cât urăsc termenii ăştia! – îşi trage pe el un costum care stă pe el într-un hal fără hal şi ies pe uliţă cu tot alaiul, precedaţi de unu’ mic, negru şi urât cu acordeonul; gagicuţa se aşează pe un scaun şi câteva babe îi rup o pâine deasupra capului de-o umplu pe amărâta aia cu firimituri după care toată gaşca o ia la pas, prin praf şi printre balegi, spre biserică, unde îi aşteaptă popa, ca un păianjen prădalnic în cotlonul ăla al lui. Şi toată lumea se bucură prosteşte, nici ei nu ştiu de ce. Măcar a dispărut porcăria aia cu cearceaful fluturat pe geam după primul futai oficial… normal că a dispărut, altfel ar fi fost nasol de tot.

Să fim serioşi, oameni buni, sau mai bine, să renunţăm la ipocrizie. În pofida câtorva excepţii, prea puţine, satul românesc e un conglomerat subdezvoltat, beţiv şi primitiv, care se bălăceşte într-un amestec greţos de alcool, incultură, brutalitate şi mizerie; ăsta e şi motivul pentru care mulţi dintre tinerii de la ţară au un singur mare vis: acela de a-şi cumpăra un bilet numai dus spre un oraş mare, de a se căra dracului de-acolo, pentru a face altceva decât să dea cu sapa o viaţă întreagă. Unii reuşesc, prin muncă asiduă; altele prin căsătorie cu vreun bou de la oraş. Alţii nu fac altceva decât să îngroaşe rândurile “ţăranilor de oraş”, care se descalţă pe holul blocului şi cresc găini pe balcon iar sâmbăta îşi încarcă nevestele şi plozii în maşini şi se cărăbănesc la ţară pentru a nu uita cum e să te caci în fundul curţii şi să-l auzi cum plescăie doi metri mai jos, în balta aia infectă de fecale şi pişat.

Şi zi, măi Blaga, aşa cu veşnicia, s-a născut la sat, ai? Ai fi putut să spui şi în ce sat, mai precis, că ne-ai fi scutit de interpretări…

Advertisements

13 thoughts on “Stereotipurile în mentalul colectiv (1)

  1. Am citit cu sila cea ce ai scris tu aici. O mare porcarie este tot ceea ce spui, se vede ca nu cunosti satul romanesc ca sa vezi cat de mult conteaza pentru viata noastra ca popor. Bunica-ta era de la tara, ar trebui sa-ti fie rusine! Mergi prin satele din Moldova sa vezi ce frumos e acolo, sa vezi in Transilvania, si dupa aia vorbeste!!!!

    Like

    • Am citit cu amuzament CEEA (da, aşa e corect, nu CEA) ce ai scris tu aici.
      După modul de exprimare, ai între 16 şi 25 de ani, probabil profesionala la seral în coada listei şi singurele cărţi pe care le-ai (cu greu) citit sunt manualul televizorului şi caietul de service al maşinii – din care nu ai înţeles nimic. De-aia nici nu încerc să-ţi explic ce/de ce am scris (în) textul de mai sus: mi-aş răci gura de pomană.
      Oricum, m-am strâmbat de râs la comentariul tău inept şi mi-aş permite să-ţi sugerez o carieră care ţi s-ar potrivi ca o mănuşă: postul de idiotul satului, ăla care cade-n cur tot timpul la bâlci.
      Sănătate!

      Like

  2. Foarte tare articolul!!!
    Scris intr-un mod sarcastic si ironic, dar intr-un stil amuzant, ai relatat aici cruda realitate murdara a vietii din satele romanesti. Un articol perfect adevarat!!
    A big like from me! 🙂

    Liked by 1 person

  3. Până să citesc asta, ziua mea începuse nasol… Sâmbătă, ploaie, mult de lucru. Bro, am râs ca nebuna! 😄 Așa ceva… Oricât de ofuscați s-ar simți unii, ăsta e adevărul. Deși, într-un fel, veșnicia s-a născut la sat. Oamenii ăștia (cu mici excepții) sunt neschimbați de o veșnicie. 😋 Pot depune mărturie! Noi doi am putea scrie o carte pe tema asta, mi-am petrecut zeci de ani vacanțele într-un loc plin de veșnicie, la doar 100 de km de București. În fiecare joi e un târg comunal (agricol și de fashion) acolo, te invit! Nu trebuie decât să știi italiană și să ai blugi cu turul lăsat. Eu o să-mi procur un tricou cu paiete, gene false și niște platforme de 20 de cm. Pentru un look mai dramatic, o să-mi pun și niște extensii. Ah, și ne mai trebuie un cărucior de butelii în care să cărăm sacii de cartofi. Chestia nasoală e că am baia în casă, dar cine ne obligă să ne spălăm? 😋

    Liked by 1 person

  4. Măi, ai un stil spumos, o ironie și un umor. 😀 Plăcere, mare plăcere îmi face să te citesc. De multe ori cu gura până la urechi (recunosc). Bună ideea cu scoaterea arhivei de la naftalină că fugim, suntem într-o nebunie continuă.

    Liked by 1 person

      • Nu îmi place pelteaua. De fapt prefer acrul dulcelui. :))) Am scris pe uneva cum în copilărie mâncam mere acre la bunici și toți mă certau că doar porcii le puteau mânca. Și eu. 😀
        Nici dulceața, decât silvoizul făcut de bunica (gem de prune fără zahăr) și o dulceață de zmeură acrișoară pe care am găsit-o aici, în vânătoarea mea de acrituri.
        Scrii bine. E condimentat cât e necesar. 🙂

        Liked by 1 person

        • Aha, va să zică, “Sour & Salty” ar fi, de fapt, realitatea de-facto, pseudonimul actual fiind doar aşa, de acoperire… mda. 😀
          Pelteaua e îngrozitor de dulce, din câte ştiu, nu cred că am încercat-o vreodată, în schimb îmi plac bomboanele de pom… serios, mă! 🙂
          Mulţam, încă o dată, pentru aprecieri. Likewise. 🙂

          Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s