Cretini de Bulgaria

Am văzut un prost pe care am vrut să-l bat. De cele mai multe ori, nu-i bat pe proști pentru că sunt, și-așa, bătuți de soartă – doar că ei nu-și dau seama de asta.

Veneam pe Centură, pe draga noastră de centură a Capitalei, pe sensul spre A2. Acolo unde se termină porțiunea reparată și încep gropile, m-am proptit în curu’ unui BMW de pe vremea lu’ Pazvante, albastru-metalizat, cu numere de Bulgaria și cruci căcălău atârnate pe parbriz. La volan, un băiețel, cu fetița lui alături. Probabil era de prin Ialomița sau Călărași sau Giurgiu și o scosese pe ștrase (sic!) pe mândra lui, să-i arate Bucureștiul de pe centură, altfel nu-mi explic de ce dracu’ mergea cu zece la oră, hlizindu-se ca un cretin spre idioata aia de lângă el, ambii ignorând cu seninătate faptul că, în spatele lor, pe o distanță de hăt, cât vedeai cu ochiu’ liber, oameni care chiar aveau treabă erau acum obligați să-și schimbe planurile pe ziua aia.


De depășit, puțin probabil; era una din zilele alea aglomerate iar pe sensul opus venea un șir continuu de mașini. În fața cretinului, drumu’ liber. Ăla, zece la oră. I-am dat un claxon scurt și un flash și mai scurt, adică “Ne mișcăm și noi, cuae?” dar n-a avut nici o reacție, captivat fiind de ochii tâmpitei ăleia. Alt claxon, nimic. În spate, auzeam tromboanele ălora care aveau, pesemne scoși din țâțâni de ritmul de căcat chiar și pentru împuțita noastră de centură. Animalul ocolea, fără grabă, fiecare gropiță, nu cumva să-și fută mândrețe de mașină – probabil o mai ținea doar vopseaua la un loc…
Am ridicat farurile, am aprins faza lungă fix în ceafa boului și m-am rezemat de claxon. Păsărica de lângă el se panicase toată și îmi tot făcea semne prin lunetă ca și cum ar fi fost surdo-mută.  Oameni buni, până nu m-am apropiat la doi centimetri de el, cretinul nu s-a mișcat mai vioi dar când a văzut că se îngroașă gluma, s-a panicat și a băgat picioru’ în ea de era să găurească parapetul de pe margine, idiotu’ dracului. Atâta le-a trebuit ălora din spatele meu; îi vedeam în oglinzi cum năvăleau pe lângă cretin, cu tromboane, claxoane, puli și mui (sic!!) aruncate din mers spre animalul ăla care se înghesuise la un micron de parapet și înțepenise ca un melc călcat de tren.

Cât de bou să fii, mă, cât?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s