Femeia…

Pe strada mea locuiesc patru fete. Locuiesc mai multe, de fapt, dar despre cele patru vreau să vă vorbesc azi şi, in extenso, despre multe altele. Aşadar, cele patru fete sunt prietene şi au cam 16-17 ani. Le văd trecând prin faţa geamului meu şi arată perfect, frate! Au un corp care l-ar împinge în păcat şi pe un popă catolic (ăştia preferă băieţeii, ştiţi, nu?) şi sunt frumoase ca nişte cadre. Îngrijite, imaculate, îmbrăcate frumos. Într-o zi, una o aştepta pe alta să coboare din casă. Vine aia în cele din urmă, cască gura şi erupe: “Ce pula mea nu suni, fă?!” Jur, pe cuvântul meu că exact aşa a zis şi in secunda aia, proiecţia lor în mentalul meu a plesnit ca o oglindă lovită cu o rangă. Asta s-a întâmplat mai demult, acuma m-am obişnuit. Stau la parter iar ele se mai opresc uneori, mai ales vara, la noi la scară, să mai schimbe o vorbă, o muie…


Şi eu sunt spurcat la gură da’ fetele astea ar putea să-mi dea lecţii, frate! Centura neagră, cinci dani! Ninja, tati! Uneori vin şi cu băieţi şi dacă asculţi conversaţia fără să borăşti timp de zece minute, eşti supus unui tir genital asezonat cu morţi, mame, familii şi cruci până începe să-ţi tremure mâna cu care închizi geamul. Ai zice că sunt fetele astea dereglate dar am ascultat şi pe stradă nişte conversaţii între puştoaice care nu păreau mai mari de 14 ani de-am crezut că o iau razna. De unde învaţă astea un limbaj şi gesturi care, pe vremea mea, erau rezervate nouă, băieţilor, în perioadele de golăneală? Nu vreau să pierd vremea cu analize sociologice – nici nu mă pricep la asta – dar e clar că undeva, de-a lungul traiectoriei societăţii, s-a produs o fractură profundă, cu consecinţe ce afectează catastrofic comportamentul indivizilor, de la vârste tot mai fragede. Că fetele învaţă de la televizor, privind tot felul de târfe care s-au strecurat din pat direct pe sticlă, că singura cale spre o viaţă decentă e să-ţi oferi trupul celui care plăteşte mai mult, e un fapt. Că pun şi botul la asta, e alt fapt dar asta o fac şi din cauză că au părinţi tâmpiţi. Dacă creşti cu impresia că poţi fi admirată doar atunci când îţi arăţi chiloţii în public, vei deveni nimic altceva decât o proiecţie deformată, hidoasă, a ceea ce credeai că vei ajunge. Ajunsă la vârsta când poţi să te fuţi legal, începi să ai atitudini de prinţesă, fără să realizezi că te comporţi ca o chivuţă scoasă din rahat şi vârâtă în rochie de mătase fără un duş în prealabil.

Femeia româncă… fără să generalizez, dar trebuie să o spun: statistic vorbind, femeia româncă a învăţat să se îmbrace bine – chiar abuzează de asta – dar stă foarte, foarte prost la capitolul prestaţie socială. E de-ajuns să o priveşti în ochi când treci pe lângă ea, pe stradă. Fie coboară privirea, fie te baleiază cu silă şi îşi ridică nasul până la cer. Cu un mers de principesă de Foaie-Verde, trece pe lângă tine încruntată, încrâncenată, cu fulgere în ochi, de ţi-e şi frică să nu sară să te muşte de beregată. Foarte rar mai întâlneşti o privire deschisă, limpede şi… normală, până la urmă. Suntem oameni, ar trebui să ne privim în ochi, fără teamă şi fără scârbă. Dacă mă uit la tine pe stradă, nu înseamnă că te-aş şi fute… să nu ne facem iluzii.

Trăind mulţi ani în mai multe ţări, trebuie să constat că la noi oamenii nu se privesc în ochi pe stradă decât atunci când vor să se înjure. Altfel, zici că le e frică de secunda aia de comunicare în care privirile se întâlnesc şi are loc un schimb fulgerător de informaţii care ne poziţionează ca membri ai aceleiaşi specii. Hai să admitem, cu oarecare îndoială, că asta ar putea funcţiona la bărbaţi. Masculul, deh! Prin însăşi structura sa agresiv şi teritorial, masculul poate recurge, fie şi inconştient, la tehnici de intimidare pentru a-şi afişa forţa şi potenţa. La femei însă, nene, e mai complicat. Femeia este (sau ar trebui sa fie), un factor de echilibru pentru idioţii de noi care nu ştim decât să mârâim şi să ne batem cu pumnii în piept dar, din nefericire, femeile s-au schimbat dramatic în rău în ultimii 20-25 de ani, asta fiind valabil cam peste tot în societatea aşa-zis civilizată. Li s-a vârât în cap ideea complet cretină că pot face tot ceea ce fac bărbaţii, rămânând, în acelaşi timp, feminine şi delicate. Well, I have news for you, ladies: that’s bullshit. Concepte ca “femeie de afaceri” sau chestia cealaltă, absolut dementă, “femeie de succes” îmi întorc stomacul pe dos şi n-aş trăi cu aşa ceva lângă mine nici dacă ar fi ultimele femei din lume. Nici un bărbat normal la cap nu poate să trăiască lângă o idioată care e cu gândul doar la carieră şi la făcut bani, tot timpul în priză, prea ocupată să demonstreze tuturor cât de puternică e ea şi care nu are orgasm decât atunci când îi arăţi grafice şi pie-chart-uri pe ecranul laptopului.

Vii şi tu, ca tot omu’, acasă, cu gândul la o bere şi la un futai creştinesc şi aia, în loc să apese butoanele alea care vă relaxează pe amândoi, se apucă să-ţi povestească ce-a mai fost “pe la firmă”. Păi să nu borăşti? Mă doare-n pulă ce-a zis şefu’ tău, scumpo; scoate două beri şi hai să ne simţim bine amândoi, că suntem acasă! Nu vrei… crezi că mi se scoală dacă-mi spui ce cretină e colega ta sau că ai fost invitată la vreun simpozion de căcat… NU MĂ INTERESEAZĂ! Acasă vreau să am nevastă, nu corporatistă, capisci? “Dragă, n-am timp de gătit, că mi-am luat de lucru acasă, comandă şi tu o pizza, bine?” Păi aşa, mai bine ies cu băieţii în oraş la bere şi mici şi te las să lucrezi liniştită, iubi, da? Să fie şeful tău mulţumit, da? Mama mă-sii de societate modernă!

Şi le vezi, frate, pe stradă, îmbrăcate trăsnet, aranjate, machiate, imaculate, pimpante, cu pieptul înainte, cu pantofiorii ăia sclipitori şi gentuţa aia finuţă dar încruntate, cu botul strâns, cu ochii ăia care te fulgeră competent şi te evaluează într-o fracţiune de secundă, mai ceva ca scannerele ălora din TSA. Astea nu mai sunt femei ci zombi corporatişti…

“Femeile sunt egale cu bărbaţii!” Scuze până mă duc să vomit şi după aia vă spun, doamnelor, că tâmpenie mai mare nici nu poate exista în materie de propagandă de doi bani duzina. Nu sunteţi egale cu noi şi nici nu ar trebui să vreţi asta! Voi sunteţi idealul după care alergăm noi ca bezmeticii o viaţă întreagă, sunteţi fiinţele care oferiţi viaţă, echilibru şi scop unei lumi de căcat. Sau aşa ar trebui, dacă n-aţi fi atât de ocupate să demonstraţi (cui?) că, deşi nu faceţi din picioare, aveţi coaie la fel de mari ca orice bărbat. Bleah. Cât despre tâmpenia cealaltă: “da’ ce, vreţi să ne petrecem viaţa la cratiţă, încercând sa vă facem vouă, boilor, pe plac?”, nici nu vreau să discut pentru că, atunci când contraargumentul tău e ăsta, înseamnă că nu eşti altceva decât o proastă care nu a înţeles nimic de la viaţă şi care merită să fie egală cu bărbaţii; îţi urez, aşadar, să trăieşti bine, vorba unuia căruia i-am uitat numele; în privinţa ignoranţei însă, va trebui să te descurci singură.

Advertisements

2 thoughts on “Femeia…

  1. Salut! Chiar daca limbajul lasa de dorit, perspectiva ta e interesanta. Totusi suna putin cam misogin, nu crezi?

    Like

    • Corina, limbajul meu e ăla care vreau eu să fie; e blogul meu, la urma urmei. Comentariul tău e apă de ploaie. Ai pierdut câteva minute ca să spui nimic. Ce vrei, de fapt?

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s